fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Polițiştii de frontieră din Valea Vișeului au observat ieri, în trafic, între localitățile Valea Vișeului și Bistra, un cetăţean român, care se deplasa în viteză la volanul unui Audi A4 înmatriculat în România şi despre care se dețineau date ca are preocupări în sfera activităților de contrabandă.

Imagini cu puternic impact emoțional în Alba, unde un câine a fost scos de pompieri din apele înghetate ale râului Târnava Mare.

Fiul unei femei care a fost înmormântat în urmă cu o săptămână s-a întors acasă, viu și nevătămat.

Sebastian Vasile Motani a fost dat dispărut de vineri seară, când părinții lui au alertat autoritățile că fiul lor nu a mai ajuns acasă. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit mort sâmbătă dimineaţa, la aproximativ 13 kilometri de Bologna, notează bolognatoday.it.

Actorul ceh Jan Triska a murit după ce a căzut într-un râu. Acesta avea 80 de ani și a fost scos din apele râului în stare de inconştienţă de către pasagerii unui vapor turistic, care au executat manevre de resuscitare.

 


Tânărul în vârstă de 19 ani a recunoscut că şi-a ucis fostă iubită însărcinată în şase luni pentru că femeia nu a vrut să facă întrerupere de sarcină, relatează La Repubblica.

 

Mihail Savciuc în vârstă de 19 ani, originar din Republica Moldova, a fost arestat de poliţia din Treviso sub acuzaţia că şi-a ucis fosta iubită, însărcinată - Irina Bacal avea 20 de ani şi era tot din Republica Moldova.

 


Pompierii dorneni au intervenit pentru a salvat un cerb ce a rămas blocat pe apa îngheţată a râului Bistriţa, unde s-a refugiat de teama unei haite de lupi.

 


Un prezentator al BBC este protagonistul unei gafe majore, după ce i s-a făcut rău în timp ce prezenta rubrica meteo.

 


Maria Ladenburger (19 ani), studentă la medicină la Freiburg şi fiica unui funcţionar de rang înalt al UE (Clemens Ladenburger), care lucra ca voluntară la un centru local pentru migranţi în timpul liber, a fost violată şi ucisă de un migrant.

 

„Oamenii se tem că pot fi agresaţi pe stradă. Nu se poate tolera o astfel de situaţie ", a declarat Dieter Salomon, primarul din Freiburg.

 


Un băiat în vârstă de 14 ani a fost atacat de un crocodil în timp ce înota într-un râu din Australia.

 

Cameron Timms înota într-un rău din vestul Australiei, când un crocodil s-a năpustit asupra lui muşcându-l de mână şi stomac. Momentul a fost filmat în mod întâmplător, scrie Daily Mail. Tatăl său l-a fotografiat şi a trimis pozele presei.

 

 

Bărbatul a povestit pentru The Western Australian că nimeni din familie nu a avut idee de existenţa creaturii, până în momentul în care l-a atacat pe fiul său. Acesta a spus că împreună cu soţia sa au simţit ceva mişcându-se în apă, însă au crezut că este unul dintre copii.

 

Băiatul a povestit că a intrat în stare de şoc atunci când a văzut că apa din jurul său se umple de sânge.

 

 

Cameron a declarat: „Noi doar înotam în miljocul râului, când am simţit ceva în apă. Am realizat că sunt binecuvântat. Am suferit un şoc terbil şi nu am mai ştiut ce se întâmplă".

 

Băiatul a fost tratat cu antibiotice şi acum este în siguranţă.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top