fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
„Hoțul cu ciocanul roșu” este un român care a folosit aceeași metodă de jaf în mai multe magazine și localuri dintr-un orășel italian: spărgea vitrinele cu un ciocan de tâmplărie cu mâner roșu, care a fost găsit asupra lui, când a fost prins.

Un român în vârstă de 40 de ani a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, după ce, în februarie, ar fi întrat într-o secție de poliție din poliție din Salzburg și ar fi amenințat că are o „bombă nucleară în buzunar”.

Un român a fost condamnat în Italia la 10 luni de închisoare după ce și-a infectat fosta iubită cu Covid-19 pentru a o determina astfel să stea cu el în carantină. Femeia care a ajuns apoi la ATI spune că românul era extrem de gelos și posesiv.  

Rudele au confirmat identitatea românului care nu a reușit să mai iasă la suprafață în timpul unei scufundări în largul Phuket, în ianuarie.  

Un român din Italia a salvat-o din fața unei mașini pe o fetiță de nouă ani, fiica unor compatrioți, care ajunsese în mijlocul străzii.

Autoritățile din Italia îi caută încă pe suspecții implicați în uciderea, în stil mafiot, la Roma, a unui cetățean român. Tânărul de 33 de ani a fost omorât, miercuri seară, cu două focuri de pistol, în apropiere de locuința lui.

Un român plecat la muncă în străinătate a petrecut patru ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. El a fost acuzat că a agresat sexual o femeie.

O fostă concurentă la concursuri de frumuseţe din Mexic şi partenerul său cu cetăţenie româno-olandeză s-au delectat cu o cină constând în 14 feluri de mâncare la restaurantul cu stele Michelin al hotelului Atrio din vestul Spaniei, urmată de un un tur ghidat al cramei acestuia. Însă, a doua zi dimineaţă, ei au fugit cu 45 de sticle cu unele dintre cele mai bune vinuri din lume, în valoare totală de aproximativ 1,7 milioane de dolari. Legea i-a ajuns, însă, din urmă.

Un român a fraudat Guvernul Statelor Unite cu peste 5 milioane de dolari. Bărbatul este acuzat de procurorii federali din San Diego că face parte dintr-o rețea care fura indemnizații de șomaj.

Un român în vârstă de 25 de ani a murit, în Italia, după ce a fost lovit de un copac.

Pagina 1 din 37

Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31