fbpx
Portokal
Un bărbat de 30 de ani, din Deva, a fost reţinut de poliţişti fiind acuzat de spălare de bani şi trafic de mercur, el fiind suspectat şi de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice datând din Epoca Bronzului şi din perioada romană, a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, peste care, vineri, în oraşul Negreşti, s-a prăbuşit un mal de pământ, a fost scos la suprafaţă mort de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Podul Înalt" al Judeţului Vaslui, care au încercat să-l salveze.

59 de morminte, între care 18 aparțin unor foști deținuți politic, au fost descoperite la Târgu Ocna, județul Bacău, în urma unor săpături arheologice. Potrivit unor documente aflate în posesia anchetatorilor, în perioada 1950-1964, la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate 843 de persoane condamnate pentru delicte politice. 73 au decedat în timpul detenției, iar trupurile au fost înhumate fără sicrie, în morminte nemarcate, în gropi individuale sau comune.

Un scaner performant, pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat în Construcții, a identificat mai multe anomalii sub pământ, unde procurorii vor începe să sape în zilele următoare.

Anchetatorii au început săpăturile la Caracal, în curtea lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a declarat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu şi Luiza Melencu.

Echipajele ISU Neamț au intervenit în această dimineaţă într-o misiune mai puţin obişnuită – cercetare CBRN (cercetare chimică, biologică, radiologică, nucleară şi substanţe explozive), în municipiul Piatra-Neamț.

O monedă din timpul Imperiului Roman, descoperită cu ocazia lucrărilor de modernizare a unei autostrăzi în Regatul Unit, are aproximativ 1.800 de ani şi este "extrem de bizară", potrivit arheologilor.

Săpăturile la o fostă casă pentru mame necăsătorite condusă de călugărițe din Irlanda au scos la iveală „cantități semnificative de rămășițe umane" care, potrivit testelor, au aparținut unor copii mici. Descoperirea pare să confirme dezvăluirile din 2014 despre îngroparea anonimă a aproape 800 de copii din această instituție în perioada 1925 - 1961, transmit AFP și CNN.

 

Rămășițele au fost găsite în camerele unei structuri subterane de lângă o fosă septică, care ar fi putut fi utilizate pentru stocarea de ape uzate, a anunțat vineri într-un comunicat comisia oficială însărcinată să ancheteze cazul, descriind descoperirea ca „șocantă".

 


Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top