În fiecare an, la data de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă din lume prăznuieşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care, în mod deosebit, este sărbătorită în România de majoritatea populației ortodoxe, iar în Moldova și Bucovina, prin lucrarea harului dumnezeiesc, Sfânta Parascheva a devenit chiar ocrotitoarea acestui ţinut. De-a lungul timpului, simbolul Sfintei a ajuns sinonim cu orașul Iași, cu spiritul și vocația creștină a acestor locuri, cu pelerinajul celor care sunt atrași de matricea spirituală a unei comunități cu o bogată istorie și tradiție culturală.