fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un fond de pensii din Danemarca a anunţat luni că şi-a vândut pachetul său de acţiuni, în valoare de trei milioane de dolari, la compania aeriană low-cost Wizz Air, după eşecul discuţiilor cu privire la preocuparea investitorilor vis a vis de încălcarea drepturilor angajaţilor companiei aeriene, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Sindicaliștii din învățământ sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare. Aceștia au depus luni la guvern petiții semnate de peste 160.000 de salariați.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” solicită Guvernului României blocarea distribuţiei testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 şi distribuirea în unităţile de învăţământ a unor kit-uri individuale, întrucât testele care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară, transmite Agerpres.

Şoferii de autobuz din Iaşi au reluat miercuri dimineaţă protestele, refuzând să iasă cu maşinile pe stradă, însă conducerea Companiei de Transport Local (CTP) a adus şoferi din afara societăţii, astfel că 12 autobuze circulă pe câteva trasee din municipiu, transmite News.ro.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” avertizează Guvernul României că va ataca în justiție „orice act prin care angajații din învățământ vor fi obligați să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19”, precizează un comunicat de presă.

Sindicatele au cerut majorarea salariului minim cu 250 de lei brut, dar ministrul Muncii se teme că măsura va duce la pierderea de locuri de muncă , a declarat, marţi, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Salariul minim ar putea crește de la 1 ianuarie, iar o variantă propusă de sindicate este ca venitul minim net să ajugă la 1530 de lei. O primă discuție între sindicate și guvernanți a avut locmarți, 31 august, în cadrul întâlnirii s-au analizat variantele propuse. Discuțiile se vor relua săptămâna viitoare cu participarea patronatelor.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut, joi, discuţii cu sindicaliştii din învăţământ şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor din domeniu şi a precizat într-o conferinţă de presă că nu s-a făcut referire la anularea sau decalarea examenelor naţionale.

Sindicaliștii din Poliție vor să dea în judecată formația Paraziții, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliție” și pe care polițiștii o consideră jignitoare, din cauza versurilor. Iulian Surugiu, președintele SNAP, a declarat că va merge la instanță săptămâna viitoare, relatează Mediafax.

Sindicatele din sănătate nu au "competențe legale de control și sancțiune în privința plăților informale sau a condiționării actului medical" și consideră că "din strategia de acțiune pentru descurajarea plăților informale trebuie să facă parte asigurarea resurselor necesare pentru tratamentul pacienților", arată reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară, unul dintre cele mai mari sindicate din domeniu, care au participat, ieri, alături de reprezentanții Sanitas, la întâlnirea cu ministrul Sorina Pintea. "Ministerul Sănătății, înainte de a descrie plățile informale ca fiind un fenomen național, este obligat să desfășoare un studiu temeinic pentru identificarea amplorii problemei (și a soluțiilor posibile)", afirmă reprezentanții Solidaritatea Sanitară, într-un comunicat.

Reprezentanții Solidaritatea Sanitară mai spun că "aducerea în discuție a problemei plăților informale în momentul negocierilor pe tema perturbărilor pe care le-a introdus OUG nr. 114/2018 în sistemul de salarizare are ca singur scop încercarea de a abate atenția de la problemele salariale cu care se confruntă salariații din sănătate".

Reacția sindicaliștilor vine după ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, declarase, marți, la finalul întâlnirii cu sindicatele din domeniu, că fenomenul şpăgii în spitalele din România este unul de mare amploare, ministrul adăugând că intenționează să facă, împreună cu federaţiile sindicale din sănătate, un plan de măsuri pentru a limita obiceiul de a se oferi bani în plic în spitalele românești.


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac