Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, la controlul de frontieră, doi cetățeni din Siria, care se aflau ascunși în saci din plastic, într-un autocamion încărcat cu piese din fier. La momentul coborârii din mijlocul de transport, unul dintre ei și-a pierdut temporar cunoștința, polițiștii de frontieră acordându-i primul ajutor şi solicitând de îndată sprijin medical. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Giurgiu, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate tânărului, starea acestuia fiind stabilizată.