fbpx
Portokal
Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri seară şi în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism, pe Drumul European 583, între localitatea Strunga şi oraşul Târgu Frumos.

O fetiţă de doi ani din judeţul Iaşi a ajuns la spital, luni, după ce a căzut de la etajul al doilea al blocului, în timp ce mama copilei întindea rufele la uscat în balcon.

S-a dat alarma în Delta Dunării, la Crișan. O șalupă în care se aflau 13 adulți și cinci copii s-a izbit de mal și s-a răsturnat. Mare noroc au avut turiștii că în zonă se mai aflau alte ambarcațiuni și salvatorii le-au sărit în ajutor.

Un copil în vârstă de 11 ani a fost salvat de paramedici, după ce a fost găsit spânzurat. Băiatul a încercat să se sinucidă prin spânzurare, dar a fost găsit imediat de familie, cei apropiați alertând echipele de salvare.

Un pod s-a prăbușit în această dimineață în localitatea Orbeasca din județul Teleorman, iar șase persoane au fost rănite.

Un autoturism a fost implicat într-un grav accident, pe Autostrada Soarelui la kilometrul 73, după ce a intrat un autotren. În urma accidentului, un copil în vârstă de aproape 2 ani, aflat în mașină, a fost singura victimă. Acesta era conștient și fusese transportat cu elicopterul la spital.

Un bărbat din Iași a sărit din mașină înainte de a fi lovit de tren și și-a abandonat soția înăuntru, dar femeia a supraviețuit ca prin miracol, doar cu răni ușoare.

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, la controlul de frontieră,  doi cetățeni din Afganistan, care se aflau ascunși într-un autocamion încărcat cu anvelope. Unul dintre ei își pierduse temporar cunoștința, fapt pentru care polițiștii de frontiera i-au acordat primul ajutor şi au solicitat de îndată sprijin medical. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a transportat persoana în cauză la sediul Spitalului Județean Giurgiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale, starea acestuia fiind stabilizată.

Un deţinut de la Penitenciarul Vaslui s-a spânzurat luni, în incinta unităţii, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Medicii au reușit să-l stabilizeze în ultima clipă.

Este anchetă la Poliția din Arad, după ce un polițist ar fi bătut o femeie din localitatea Buteni, pentru că nu purta mască. Agentul e acuzat că ar fi lăsat femeia inconștientă pe stradă, iar aceasta a fost luată de o ambulanță și dusă la spitalul din Ineu, potrivit Mediafax.

Pagina 1 din 12

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top