fbpx
 
Crăciunul este despre întâlniri cu Moşu’, beculeţe colorate, revederi cu cei dragi, cadouri dăruite din inimă, dar, mai ales, despre speranţa că totul va fi bine. Acum este momentul să celebrăm Crăciunul mai mult decât oricând, iar Palas Mall te ajută să te bucuri pe deplin de emoţia sărbătorilor.

Oamenii de știință spun că au identificat o versiune „ascunsă” a tulpinii Omicron ce nu poate fi diferențiată de alte variante folosind un test PCR, potrivit The Guardian.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni francezi care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Republica Bulgaria, pe biciclete, deoarece autorităţile statului vecin nu le-au permis intrarea fiindcă nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

„Sute de mii de oameni, din întreaga lume, se vor bucura din nou 4 zile și 4 nopți pe tărâmul magic Untold, din Cluj-Napoca”, anunță organizatorii.

Mai mulţi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi sunt nemulţumiţi că susținerea examenelor ar putea fi condiţionată de prezentarea unui certificat de vaccinare sau a unui test PCR negativ.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30