fbpx
 
Liderul grupării teroriste, care îl ţine ostatic pe românul răpit în Burkina Faso ar fi fost ucis. Mokhtar Belmo.khtar se ascundea în Libia şi ar fi fost vizat, de un raid al aviaţiei franceze, efectuat pe baza unor informaţii furnizate, de serviciile secrete americane.

 


Sute de ieșeni au mers astăzi la cimitirul Buna Vestire pentru a aduce un ultim omagiu tânărului ucis vineri, în cartierul Alexandru cel Bun. Colegi de clasa, prieteni, rude și simpli cetățeni sunt încă șocați de modul în care a fost ucis tânărul Sabin Șerban.

 

Sabin, elevul silitor de la Liceul de Informatică găsit de tatăl său înjunghiat în casă, a fost condus pe ultimul drum de către familie şi colegi. Zeci de coroane funerare şi sute de persoane au participat astăzi, începând cu ora 11, la slujba de înmormântare de la Cimitirul „Buna Vestire” din CUG.

 

 

 

Sursa VIDEO: Iași TV Life

Trupul neînsufleţit al adolescentuluia fost găsit vineri după-amiază de tatăl său, care venise de la serviciu. Băiatul a fost găsit într-o baltă de sânge. Sabin este fiul lui Gheorghe Şerban, colonel în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Mama acestuia lucrează la Vama Sculeni.

 

Anchetatorii nu au găsit încă criminalul, deşi există o listă de suspecţi. Sabin a fost înjunghiat cu un cuţit adus de criminal. Nu au fost găsite urme de luptă, ceea ce-i face pe criminalişti să creadă că asasinul era un apropiat.


Criminaliștii ieşeni continuă ancheta privind asasinarea adolescentului de 18 ani, găsit mort în casă, cu un cuţit înfipt în spate.

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi spun că cercetările sunt în plină desfăşurare: „Ancheta este continuată de către polițiștii criminaliști, sub supravegherea procurorului de caz. Nu a fost reţinută până acum nicio persoană, însă verificările sunt în desfăşurare. Există un cerc de suspecți”.

 

În timpul anchetei, poliţiştii au constatat că nu a fost vorba de jaf. Primele constatări arată că  d între atacator şi victimă nu a existat o luptă. Cel mai probabil, tânărul îl cunoștea pe ucigaș și nu s-a așteptat să fie atacat.

 

Sabin Şerban a fost găsit de tatăl său, înjunghiat în spate, vineri seară, în holul apartamentului în care locuiau. Sabin era un copil foarte bun la învăţătură, intrând primul pe lista celor admişi la Liceul de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi, în 2013, cu media 9,94. Potrivit anchetatorilor, băiatul ar fi fost înjunghiat în spate cu un cuţit de 20 de centimetri. Tatăl adolescentului, ofițer SRI, este cel care l-a găsit zăcând într-o baltă de sânge, chiar în holul apartamentului şi a sunat imediat la 112.

 

În jurul orei 20.00, la faţa locului au ajuns medicii legişti, pentru a stabili ora morţii copilului, apoi au lăsat criminaliştii, pentru a găsi detalii fine ce ar putea duce la stabilirea circumstanţelor morţii copilului. După necropsie s-a precizat că tânărul fusese ucis cu cel puțin șase ore înainte. Sabin a lipsit de la școală vineri, existând astfel ipoteza că întâlnirea cu asasinul era una stabilită din timp.

 

Citește și Cine l-a ucis pe tânărul de 18 ani din Alexandru. Sabin a lipsit vineri de la şcoală

 

Vecinii au declarat că au auzit zgomote puternice, dar au crezut că „sunt copii care se joacă pe scara blocului respectiv”. Anchetatorii au mai multe ipoteze de lucru, între care și varianta unei răzbunări. Băiatul era foarte bun la învăţătură, intrând primul pe lista celor admişi la Liceul de Informatică „Grigore Moisil“, din Iaşi, în 2013.


Antonio Sesa, un italian în vârstă de 65 de ani, a fost omorât în bătaie în comuna suceveană Vama de un localnic de 40 de ani. Victima se afla în România deoarece încerca să o convingă pe fosta lui concubină să se întoarcă la el, în Italia. Când italianul a devenit agresiv cu femeia, actualul iubit a reacţionat, lovindu-l cu picioarele de mai multe ori pe italian, până când acesta a decedat.

 

Un triunghi amoros s-a sfârşit tragic pentru un italian venit din Sicilia în România pentru a-şi recupera iubita suceveancă. Aceasta îl părăsise şi nu a mai dat niciun semn de viaţă după ce s-a întors acasă. Antonio Sesa, un cetăţean italian în vârstă de 65 de ani, originar din Salerno, a părăsit Peninsula şi a venit la Vama pentru a-şi recupera iubirea pierdută.

 

Antonio Sesa a mers de mai multe ori la poarta Virginiei Ferar, de 34 de ani, din comuna Vama, cu care a avut în trecut o relaţie, în perioada petrecută de suceveancă în Italia. Sesa a trecut zilnic pe la poarta femeii şi i-a cerut să se întoarcă la el, fiind de fiecare dată refuzat. Acesta a sunat-o insistent în toată perioada petrecută în România pe Virginia Ferar, însă nu a reuşit să o facă să-l accepte înapoi. Suceveanca a început de ceva timp o relaţie cu Revelino Pleşa, un bărbat de 40 de ani, din comuna Vama.

 

Italianul a vizitat-o din nou pe fosta lui iubită. Antonio Sesa a mers la poarta Virginiei Ferar, iar aceasta i-a explicat din nou că nu vrea să se întoarcă cu el în Italia. Supărat din cale-afară din refuzul primit, Sesa a tras-o de păr pe femeie şi a început să o lovească cu palmele. In apărarea Virginiei Ferar a sărit concubinul ei, Revelino Pleşa, care i-a aplicat mai multe lovituri de picior în cap italianului de 65 de ani. În urma bătăii încasate, Antonio Sesa şi-a pierdut viaţa.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Revelino Pleşa, cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor, şi au cerut Tribunalului Suceava arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorii suceveni nu au acceptat propunerea procurorilor şi l-au plasat pe Pleşa în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Arseni Pavlov, zis Motorola, un comandant al rebelilor pro-ruși din Ucraina, a fost ucis duminică de explozia unei bombe la Donețk, transmite AFP citând ca surse autorităţile locale. Pavlov supravieţuise în iunie unui alt atentat cu bombă, în aceeaşi localitate din estul Ucrainei, potrivit Agerpres.

 

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroșenko, „a violat armistiţiul şi ne-a declarat război", a afirmat liderul republicii populare autoproclamate Donețk, Aleksandr Zaharcenko, în prezenţa jurnaliştilor de la faţa locului.

 

Duminică seara, imobilul unde s-a produs explozia era înconjurat de camioane militare, un blindat uşor şi circa 50 de oameni înarmaţi, relatează AFP. Un soldat cu însemnele unităţii Sparta, comandate de Pavlov, a arătat că bomba fusese amplasată în ascensor. Alături de comandantul „Motorola" a fost ucis şi bodyguardul acestuia. Soldatul, care a refuzat să-şi spună numele, a afirmat că „este fie o operaţiune a serviciile ucrainene, fie o lovitură a alor noştri".

 

Şi alţi comandanţi rebeli au fost ucişi în circumstanţe neclare, reaminteşte AFP. În 2015, liderul cazac Pavel Dremov a fost ucis de un autovehicul-capcană, iar Aleksandr Bednov, zis Batman şi Alexei Mozgovoi au căzut în ambuscade.

 

(Sursa: HotNews.ro)


Un pescar nord-coreean a murit şi alţi nouă au fost răniţi într-un incident produs în largul coastelor Rusiei. Serviciul federal de securitate FSB susţine că un vas de pescuit nord-coreean a intrat ilegal în apele teritoriale ruseşti.

 

Echipajul a fost somat să oprească şi să permită agenţilor din paza de coastă să urce la bord, dar FSB-ul susţine nu doar că marinarii au refuzat să coopereze, chiar au tras asupra forţelor ruseşti. Acestea au răspuns tot cu focuri de armă. Victimele au fost transportate la spital, iar ambarcaţiunea a fost confiscată.

 

(Sursa: digi24.ro)


Un urs care a fost văzut, miercuri dimineață, pe străzile din Sibiu alergând a fost ucis, în urmă cu puțin timp, de vânători. Animalul a fost localizat în curtea unei case din Sibiu, după ce a străbătut o bună parte din oraș, și încercările de a-l tranchiliza au eșuat.

 

Ursul era speriat și exista riscul de a devenit agresiv, astfel că după ce medicul veterinar de la Grădina Zoologică nu a reușit să-l tranchilizeze, vântorii l-au împușcat mortal.

 

Animalul a fost văzut prima dată pe strada Calea Dumbrăvii, în jurul ore 7.30 dimineața, când un sibian a și sesizat poliția prin intermediul 112.

 

Imediat după apel, polițiștii alături de mulți angajați ai Grădinei Zoologice au pornit în căutarea lui. Acțiunea de căutare a durat aproape două ore. Ursul a ajuns până în centrul orașului când a fost localizat de forțele de ordine în curtea unei case.

 

Martorii au spus că l-au văzut în timp ce alerga în apropierea unei școli, chiar la ora la care copiii începeau orele.

 

Reprezentanţii Grădinii Zoologice au precizat că animalul nu era unul aflat în grija lor.

 

(Sursa: digi24.ro)


Soția bărbatului de culoare din orașul american Charlotte, care a fost ucis de polițiști, a dat publicității o înregistrare video cu momentele în care acesta a fost împușcat. Cazul a stârnit revolte violente în oraș, iar președintele american a fost nevoit să intervină.

 

Filmarea a fost realizată cu telefonul mobil. În imagini nu se vede exact momentul în care Keith Scott este împușcat, însă se aud focurile de armă trase de ofițeri. De asemenea, soția acestuia încearcă să discute cu polițiștii și le spune acestora:  „Nu îl împuşcaţi. Nu are nicio armă”.

 

În prima parte a clipului, imaginile nu sunt clare, pentru că mâna femeii, Rakeyia Scott, tremura. În filmare apar mai mulţi ofiţeri de poliţie care înconjoară un vehicul aflat într-o parcare. Un ofițer se aude apoi cum strigă la Scott să „lase arma”.

 

 

„Nu are armă! Nu vă va face nimic. Tocmai şi-a luat medicamentele”, se aude soția bărbatului.  „Keith, nu îi lăsa să spargă geamurile; coboară din maşină. Keith! Nu o face. Keith, coboară din maşină. Keith! Keith, nu o face. Nu o face. Keith! Keith! Keith!”, mai spune soţia victimei.

Imaginea tremură din nou, iar, apoi se aud focuri de armă.

 

„L-ai împuşcat? L-ai împuşcat? Ar fi bine să nu fie mort”, strigă soția bărbatului Doi bărbaţi se văd îngenunchind lângă persoana cu pantaloni albaştri, aparent Keith Scott, care zace pe jos.

 

Potrivit poliţiei, un ofiţer l-a împuşcat pe Scott marţi, după ce acesta a refuzat să lase arma deoparte. Familia sa spune că nu avea nicio armă. Mai mult, familia bărbatului a afirmat că a dat publicității filmarea deoarece autorităţile nu vor să facă publică înregistrarea făcută de camera poliţiei.

 

Cazul a stârnit revolte violente în orașul american Charlotte, zeci de oameni fiind răniți în urma confruntăilor. În prima noapte a protestelor violente, un manifestant a fost ucis, după ce a fost împușcat de un alt civil. După a doua noapte de proteste, guvernatorul din Carolina de Nord, Pat McCrory, a declarat stare de urgenţă.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Un lunetist britanic a reușit performanța de a ucide cu un singur glonț, tras de la aproape 2 km, patru jihadiști ISIS, printre care și un călău cu multe ececuții atroce la activ.

 

Lunetistul l-a eliminat pe călăul ISIS cu doar câteva secunde înainte ca acesta să ardă de vii 12 ostatici cu un aruncător de flăcări.

 

Glonțul tras de agentul British Special Air Service i-a transformat pe jihadiști în torțe vii, după ce acesta a nimerit într-un rezervor cu combustibil aflat în mijlocul scenei.

 

Ceilalți jihadiști uciși împreună cu călăul nr.1 urmau să filmeze întreaga execuție, potrivit FoxNews. Teroristul ISIS se afla pe lista neagră a SUA de mai multe luni.

 

(Sursa: realitatea.net)


Un om în vârstă de 33 de ani, din Buhuși, județul Bacău, a fost înjughiat mortal cu o sticlă de bere spartă. Incidentul șocant s-a petrecut pe terasa unei cârciuni, luni seara. Ulterior, victima a murit la spital, având o plagă înjunghiată în gât.

 

Potrivit site-ului bacau.net, autorul odioasei crime a fost identificat. Numele lui este Ioniță C. Cel mai probabil, acesta va ajunge în custodia poliției și va fi propus, în fața judecătorilor, pentru arestare preventivă.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Pagina 24 din 24

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31