fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Doi tineri din comuna Chiheru de Jos sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, fiind bănuiţi că au ucis o femeie de 79 de ani, din aceeaşi localitate, după care au îngropat-o pe malul unui pârâu, la circa 300 de metri de casă, scrie Agerpres.

Un tânăr de 22 ani din judeţul Galaţi a fost reţinut şi este cercetat penal, după ce, marţi seara, a omorât cu mai multe lovituri de topor o bătrână de 80 ani, căreia i-a furat cerceii şi suma de doi lei.

Lucrătorii IPJ Maramureş au reţinut o persoană suspectă de omor, în cazul dispariţiei unei eleve de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" din municipiul Baia Mare, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cecilia Grozavu.

O româncă de 34 de ani a fost ucisă de iubitul ei olandez, alături de care trăia în provincia spaniolă Alicante.

Anchetatorii italieni au dezvăluit noi detalii despre cazul româncei de 52 de ani găsită moartă în luna octombrie în apele unui râu din Italia, potrivit Latina Quotidiano.

O bătrână de 84 de ani, dintr-o suburbie a Pașcaniului, a fost omorâtă de propriul fiu. Tragedia s-a petrecut în această dimineață, pe fondul unor stări conflictuale mai vechi, cât și a consumului de alcool, informează NewsPascani.com.

Este stare de alertă în Bacău după ce o femeie a fost descoperită marți seară fără viață într-o mașină, în apropiere de un canal de fugă din oraș.

Un lucrător la frontieră suspectat că ar fi ucis brutal, la sfârşitul anului 2016, o prostituată de 18 ani din România, care devenise de nerecunoscut şi a fost identificată aproape un an mai târziu, va fi judecat în 2020 în faţa Tribunalului penal din Doubs, în estul Franţei, a anunţat sâmbătă parchetul, conform Agerpres.

Directorul de îngrijiri de la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț, o femeie de 49 de ani, a fost ucisă, vineri, de soțul său, cu care era în proces de divorț. Acesta a venit în vizită la spital, iar după discuții în contradictoriu și-a înjunghiat soția în cabinetul în care încă lucra, ea fiind asistent-șef în Secția de Chirurgie.

Un bărbat de 49 de ani a fost arestat preventiv joi pentru 30 de zile, după ce anchetatorii au stabilit că la începutul lunii decembrie ar fi violat și omorât o femeie de 62 de ani din Neamț, potrivit Mediafax.

Pagina 6 din 11

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac