fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au declanşat o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în cazul şoferului împuşcat mortal de poliţişti, după ce nu a oprit la semnalele acestora, a declarat, vineri, pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Un bărbat a fost împuşcat joi de un agent de poliţie, după ce a refuzat să oprească maşina la semnalele unor echipaje aflate în urmărirea sa, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Neniscu.

Accidentul a avut loc duminică după-amiază, în orașul Buhuşi, din judeţul Bacău. Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.

Un tânăr aflat sub influenţa alcoolului la volan, care nu a oprit la semnalele poliţiştilor sâmbătă noaptea şi a pierdut controlul volanului, acroşând două autoturisme, a fost prins de poliţişti şi dus la audieri, informează, duminică dimineaţa, Poliţia Capitalei.

Un şofer aflat sub influenţa unor substanţe psihotrope a fost blocat de poliţiştii din Argeş, miercuri, după o urmărire pe DN 7.

Șeful serviciului de Înmatriculări și Permise Auto Iași, comisarul Vasile Zacornea, a fost prins băut la volan. Un instructor auto care l-a observat la o terasă pe comisarul șef a sunat la 112 și a cerut ca o patrulă de poliţie să îl oprească în trafic şi să îl testeze cu alcooltestul.

Polițiștii din Suceava au reușit să facă o captură-record de țigări, după o urmărire în trafic ca-n filme, în timpul căreia au mai multe tras focuri de armă. Contrabandiștii au putut fi opriți abia când polițiștii au folosit un dispozitiv special, care a făcut praf anvelopele mașinii folosite de traficanți.

Poliţiştii de frontieră maramureșeni au depistat trei ucraineni, care au sprijinit patru migranți indieni să treacă frontiera din Ucraina în România, cu intenția de a ajunge în state din vestul Europei. Cei trei ucraineni sunt cercetați în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

Şoferul unui Volkswagen Polo le-a dat de furcă poliţiştilor, după ce a refuzat să oprească la semnalele agenţilor. Forţele de ordine au tras peste 30 de focuri de armă, dar tânărul tot nu a oprit.

Un tânăr din Suceava a fost arestat pentru ultraj, după o urmărire care s-a întins pe distanța a 70 de kilometri. Șoferul a făcut această cursă nebunească doar pentru a se distra, după ce a depășit pe linia continuă un radar al poliției.

Pagina 7 din 15

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac