fbpx
 

cristi tanasa

Audieri în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon"

Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, vineri, audieri în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Idilă scandaloasă la un liceu din Capitală. Profesorul de 62 de ani și eleva au o relație încă de pe vremea când fata era minoră

Este anchetă uriașă la Liceul „Lucian Blaga”, din Capitală, după ce pe rețelele de socializare s-a viralizat o filmare în care apar o fată de 18 ani și profesorul ei de geografie, în vârstă de 62 de ani. Colegii de școală spun că cei doi au o relație încă de pe vremea când fata nu era majoră, motiv pentru care polițiștii au deschis dosar penal pentru act sexual cu un minor. 

Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului din 2022. Decizia nu este definitivă

Monica Macovei a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului din 2022. Decizia a fost luată de judecătoriii Judecătoriei Mangalia și nu este definitivă.

Atletă rusă, deposedată de medalia de la JO 2012 din cauza dopajului

Atleta rusă Ekaterina Guliyev, care reprezintă în prezent Turcia, va fi deposedată de medalia de argint în proba de 800 de metri câştigată la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, a anunţat AIU (Athletics Integrity Unit), conform AFP.

Simona Halep se retrage în ultimul moment de la turneul din Portugalia, pentru care a primit un wild card

Decizie de ultimă oră luată de Simona Halep. Sportiva a anunțat că se retrage de la turneul din Portugalia, pentru care a primit recent un wild card. 

Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la spitalul în care au murit 20 de pacienți la ATI, în patru zile

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a fost trimis, vineri dimineață, la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe.  

Primarul comunei buzoiene Cochirleanca, viceprimarul şi un angajat al primăriei, reţinuţi în dosarul gunoaielor și a apelor uzate

Primarul comunei buzoiene Cochirleanca, Nicolae Stancu, viceprimarul Dumitru Enache şi un angajat al primăriei din localitate au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce în cursul dimineţii de joi au fost duşi la audieri într-un caz ce vizează gestionarea defectuoasă a deşeurilor şi a apelor uzate.

Întâlnire cu un urs supărat în pădurile din Suceava (VIDEO)

Un angajat de la Ocolul Silvic Broșteni a reușit să filmeze niște cadre spectaculoase cu un urs impresionant și deloc intimidat de prezența lucrătorului silvic.

Bărbat găsit mort într-un parc din Constanţa

Un bărbat a fost găsit mort, joi seară, într-un parc din municipiul Constanţa, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele decesului.

Cetăţean turc reţinut în cazul cadavrului tranșat găsit pe câmp, la ieșirea de pe A1

Un cetăţean turc a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul cadavrului unei femei găsit în urmă cu câteva zile la ieşirea de pe A1, în localitatea dâmboviţeană Olteni, conform unor surse judiciare.

Pagina 12 din 5259

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30