fbpx
 
ISU Neamț ISU Neamț

Trei femei au fost rănite într-un accident rutier produs în Neamț, între două autoturisme și o căruță


Trei femei au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DJ 156A, în localitatea Borleşti, în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 59 ani, din judeţul Bacău, conducea un autoturism, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului 'Oprire', intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 ani, din Borleşti, care ar fi fost proiectat într-un atelaj hipo, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Borleşti", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.
În urma accidentului au fost rănite trei femei - o pasageră în vârstă de 59 ani din primul autoturism şi conducătoarea auto, în vârstă de 35 ani, precum şi o pasageră din atelajul hipo, în vârstă de 54 de ani.
Victimele au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportate la UPU Piatra-Neamţ.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30