Cercetătorii au îndemnat ţările participante la discuţiile COP28 să "acţioneze acum" în ceea ce priveşte poluarea cu cărbune, petrol şi gaze, potrivit AFP.
La summitul ONU privind clima de la Dubai se trasează liniile de luptă cu privire la viitorul combustibililor fosili, marii poluatori încercând să respingă apelurile pentru un acord de eliminare treptată a energiei cu emisii mari de carbon, responsabilă pentru cea mai mare parte a gazelor cu efect de seră cauzate de om.
Potrivit unui consorţiu internaţional de oameni de ştiinţă în domeniul climei, în evaluarea anuală a proiectului GlobalCarbon Project, poluarea cu CO2 produsă de combustibilii fosili a crescut cu 1,1% anul trecut, cu o creştere a emisiilor în China şi India, care sunt acum primul şi al treilea mare emiţător din lume.
Aceştia au estimat că există o şansă de 50% ca încălzirea să depăşească obiectivul Acordului de la Paris de 1,5 grade Celsius pe parcursul mai multor ani până în jurul anului 2030, deşi au remarcat incertitudinile legate de încălzirea cauzată de alte gaze cu efect de seră decât CO2, conform News.ro.
„Devine din ce în ce mai urgent", a declarat reporterilor Pierre Friedlingstein, autorul principal al studiului, de la Global Systems Institute din cadrul Universităţii Exeter.
„Timpul dintre acest moment şi 1,5 grade se reduce masiv, aşa că, pentru a păstra o şansă de a rămâne sub 1,5 C, sau foarte aproape de 1,5 C, trebuie să acţionăm acum".
În cadrul acordului istoric de la Paris din 2015, ţările s-au angajat să limiteze creşterea temperaturii la mult sub 2C faţă de era preindustrială şi, de preferinţă, la 1,5C. De atunci, obiectivul mai ambiţios de 1,5C a căpătat o mai mare urgenţă, pe măsură ce au apărut dovezi că o încălzire mai mare de atât ar putea declanşa puncte de inflexiune periculoase şi ireversibile.
Pentru a respecta această limită, grupul de experţi în climatologie IPCC al ONU a declarat că emisiile de CO2 trebuie reduse la jumătate în acest deceniu.
Această sarcină devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce emisiile continuă să crească, a constatat Global Carbon Project. Glen Peters, cercetător principal la Centrul CICERO pentru cercetări climatice internaţionale, a declarat că emisiile de dioxid de carbon sunt acum cu şase procente mai mari decât în momentul în care ţările au semnat acordul de la Paris. "Lucrurile merg în direcţia greşită", a spus el.
Sursa: News.ro