Instabilitate atmosferică accentuată, în sud-estul Moldovei, Dobrogea și Muntenia

Instabilitate atmosferică accentuată, în sud-estul Moldovei, Dobrogea și Muntenia


Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi moderate cantitativ, în Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia.

Codul galben este valabil până la ora 21.00

„În Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia, mai ales în sudul şi estul regiunii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină”, potrivit ANM.

În estul Olteniei şi în sudul Transilvaniei va continua să plouă şi se vor acumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp, după ce, în ultimele 24 de ore, în zonă s-au înregistrat cantităţi de apă cuprinse, în general, între 25 şi 45 l/mp.

Potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top