fbpx
Print this page
Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică în aproape toate regiunile

Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică în aproape toate regiunile


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul zilei de marţi, în peste trei sferturi din ţară, inclusiv în Municipiul Bucureşti.

Conform prognozei, marţi, între orele 9:00 - 23:00, în Oltenia şi Transilvania, precum şi în vestul şi centrul Munteniei (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în zona Municipiul Bucureşti) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h şi, izolat, peste 70 km/h.

În zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 90 - 100 km/h.

Local, în zonele deluroase şi montane, precum şi în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Aversele vor putea avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.

Totodată, în acelaşi interval orar, în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei (judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65 - 75 km/h, grindină şi averse ce pot avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice.

ANM a emis, în acelaşi timp, o informare de vremea rea, ce va intra în vigoare începând din această seară, de la ora 22:00, şi va fi valabilă până marţi, la ora 9:00.

În intervalul menţionat, local în regiunile vestice, nordice şi centrale şi pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Aversele vor putea avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp.

De asemenea, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi se vor înregistra la rafală viteze cuprinse, în general, între 45 şi 55 km/h, iar la munte va sufla cu peste 70 - 80 km/h.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare