fbpx
Portokal

Items filtered by date: Vineri, 30 Aprilie 2021

Cel puţin 44 de persoane şi-au pierdut viaţa într-o busculadă de proporţii produsă în cursul nopţii, în timpul unui pelerinaj la care participau mii de evrei în nordul Israelului, a anunţat vineri dimineaţă Ministerul Sănătăţii, precizând că zeci de răniţi au fost transportaţi spre şase spitale, transmit dpa şi AFP.

Published in Eveniment
* Să vă pedepsească pe toți Mihai Chirica așa cum l-a pedepsit pe cumătrul său
* Fostul viceprimar, fostul city-manager, conduce oficial Serviciul Relații Comunitare, dar care nu are niciun angajat, iar atribuțiile sunt pur protocolare, în stilul consacrat al acestei administrații
* Acest serviciu, creat exact când e scandal cu cheltuielile bugetare între primar și USR-PLUS
* Gabriel Harabagiu ar trebui, teoretic, să „promoveze potențialul economic al Iașului”
* Va fi plătit cu 7.000 de lei net/lună pentru o formă fără fond
* Harabagiu este o lună în concediu de odihnă, apoi va intra în concediu de creștere a copilului

Primarul oferă o funcție de Șef Serviciu și un salariu brut de 11.500 lei ca și cum ar fi o pedeapsă. Harabagiu a rămas fără funcția de city-manager în urma inculpării în dosarul blocului din Sărărie al familiei Asimionesei, dar Mihai Chirica îl ține aproape, într-o funcție în care nu se ocupă de nimic.
Fostul viceprimar, care acum este în conccediu, nu are subordonați: serviciul pe care îl conduce este de fapt o fantomă fără nicio zi de activitate.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Published in Anchete
Pagina 3 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top