Marți, 12 martie, începe perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie, când vom vota primarii și europarlamentarii. Pentru că sunt alegeri comasate, Guvernul a decis calendarul organizării lor.
Simularea examenului naţional de Bacalaureat începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Cu mize electorale deosebit de mari, anul 2024 aduce o serie de alegeri importante în România. Calendarul alegerilor din 2024 prefigurează o perioadă intensă și plină de provocări pentru scena politică românească.
După numeroase discuții, PNL și PSD s-au înțeles să meargă împreună în acest an electoral. Vor avea liste comune la alegerile europarlamentare organizate simultan cu cele locale, iar alegerile prezidențiale vor fi în luna septembrie, în loc de decembrie.
Elevii se vor întoarce la şcoală luni, după o vacanţă de o săptămână, cei din Capitală având o zi în plus, cea de vineri, de Sfântul Dimitrie cel Nou - ocrotitor al Bucureştiului.
Alegerea unor noi episcopi vicari şi aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a unor sfinţi se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR, întrunit marţi, sub preşedinţia Patriarhului Daniel.
Absolvenţii de liceu susţin marţi proba obligatorie a profilului din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) oferă peste 1500 de locuri la admiterea din iulie 2023, atât pentru studii de licență cât și pentru masterat . Dacă absolvenții de liceu se pot înscrie la studiile de licență oferite de cele patru facultăți între 10 – 21 iulie, la masterat admiterea este prevăzută pentru perioada 26 iunie - 4 iulie 2023.