fbpx
 
Fostul primar al Bacăului, Constantin Necula, a fost achitat de acuzațiile de abuz în serviciu în procesul deschis de DNA și în care prima instanță îl condamnase la închisoare cu suspendare. Și fostul viceprimar, Dragoș Ștefan, judecat în același dosar, a fost achitat. Decizia Curții de Apel Bacău este definitivă.

Un consilier local și viceprimarul comunei botoșănene Călărași au fost reținuți marți de polițiști. Acuzațiile aduse celor doi sunt grave – șantaj, violarea vieții private, complicitate la șantaj și complicitate la violarea vieții private. Astăzi, aceștia vor fi prezentați în fața unei instanțe de judecată, Judecătoria Botoșani urmând să decidă asupra propunerii de arestare preventivă.

Doi primari şi un viceprimar din judeţul Iaşi, membri PNL, vor candida pe listele PSD, a anunţat vineri conducerea filialei ieşene a social-democraţilor.

Primarul orașului Piatra Neamț, liberalul Andrei Carabelea, fură apă printr-un racord fraudulos la rețea, care ocolește contorul ce înregistrează consumul de apă potabilă, afirmă viceprimarul social-democrat al urbei, Alin Lehăduș.  

Propunerea pentru desemnarea lui Răzvan Timofciuc a fost făcută de către primarul Mihai Chirica. Liderii de grup ai partidelor care au reprezentanți în Consiliul Local nu au avut propuneri.

Flavia-Ramona Boghiu, viceprimar al Braşovului, este urmărită penal pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care de aceeaşi acuzaţie este vizat şi un şef de serviciu din cadrul Primăriei, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov, remis marţi.

Viceprimarul liberal al comunei Ştefan cel Mare, Rudi Buga, consilierul judeţean liberal Cătălin Giurea şi trei consilieri locali liberali din Slatina s-au alăturat PSD, au anunţat vineri, într-o postare pe Facebook, reprezentanţii filialei judeţene PSD Olt.

Din momentul în care a schimbat majoritatea în Consiliul Local prin votul său, viața anonimului userist s-a schimbat: și-a luat un BMW, a câștigat 3.000 de euro/lună, a devenit VIP cu invitați de marcă la botezul copilului, a primit o funcție de conducere într-o companie publică

Înainte de asta era agent comercial la un producător de ciorapi bărbătești

Numirea sa ca director executiv la Termoservice, fără să-l recomande nicio pregătire în domeniu, arată că gestul său de acum trei ani încă este apreciat de Mihai Chirica și reprezintă un imbold pentru următorul trădător din USR, care trebuie să-i asigure primarului o nouă majoritate

Răzvan Timofciuc este noul „vot de aur”, dar sunt doi consilieri PNL care sub nicio formă nu vor să-l voteze

Mihai Chirica are doar 13 voturi și are nevoie de al 14-lea pentru a-și trece bugetul în februarie

Timofciuc nu votează bugetul dacă nu ajunge viceprimar, dar un scenariu ar fi să trădeze alți doi useriști în locul celor doi liberali care nu-l acceptă pe acesta

PSD a spus că nu participă la vot, iar la USR ordinul e același


Într-un context general care stârnește întrebări cu privire la integritatea și transparența administrației locale, la Primăria Gorban, sub conducerea viceprimarului cu atribuții de primar, Isari Ștefan-Silviu, se conturează un scandal ce vizează achizițiile publice derulate de această instituție. Din luna iulie 2023, instituția a efectuat mai multe achiziții de servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice, atribuind cu dedicație contracte în valoare de 48.000 lei către firma REGIONAL ERM CONSULTING SRL, chiar și în condițiile în care instituția are angajat personal de specialitate cu funcția de consilier achiziții publice.

Consilierul local Răzvan Timofciuc, exclus recent din USR, va fi nou viceprimar al Iașului, au declarat surse bine informate pentru REPORTER DE IAȘI. Acesta ar urma să ocupe postul lăsat liber de Cezar Baciu, alt usr-ist exclus din partid în urma trădării și scos cu greu de pe funcție după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pagina 1 din 18

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30