fbpx
 
Lionel Messi pleacă de la Barcelona. Anunțul oficial al clubului

Lionel Messi pleacă de la Barcelona. Anunțul oficial al clubului


Negocierea dintre Lionel Messi și Joan Laporta nu a decurs conform planului inițial, iar Barcelona a anunțat despărțirea de legendarul atacant.

Joi, Lionel Messi (34 ani) s-a întors din vacanță pentru a semna prelungirea contractului cu Barcelona. Însă Marca anunță-se că negocierile dintre starul argentinian și Joan Laporta nu au decurs precum se așteptau cele două părți.

„Deşi FC Barcelona şi Lionel Messi au ajuns la un acord şi la intenţia clară ca ambele părţi să semneze astăzi un nou contract, acest luucru nu se poate întâmpla, din cauza unor obstacole financiare şi structurale (regulamentele Ligii Spaniole). Drept urmare, Messi nu va rămâne la FC Barcelona. Ambele părţi regretă profund că dorinţele jucătorului şi clubului nu vor fi îndeplinite până la urmă. FC Barcelona îşi exprimă din toată inima recunoştinţa faţă de jucător pentru contribuţia sa la creşterea clubului şi îi urează toate cele bune în viitor în plan personal şi profesional”, este anunţul catalanilor.

Miercuri, sport.es nota că FC Barcelona a făcut rost de bani şi ar urma să anunţe prelungirea contractului lui Messi.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30