fbpx
 
Noaptea muzeelor, la Iași: programul manifestărilor. Modificări importante în programul traseelor de autobuz și tramvai

Noaptea muzeelor, la Iași: programul manifestărilor. Modificări importante în programul traseelor de autobuz și tramvai


Iașul se alătură evenimentului internațional Noaptea Muzeelor. Anul acesta municipalitatea va organiza expoziții dedicate aniversării Centenarului României și comemorării Primului Război Mondial cu scopul de a promova la nivel național și internațional rolul Iașului, capitala României în perioada 1916-1918, în realizarea idealului național.

 

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a XIII-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte. Anul acesta evenimentul este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din toată Europa în data de 20 mai 2017.

 

Programul manifestărilor:

  1. Palatul Roznovanu - sediul Primăriei Municipiului Iași, vizitare gratuită, în intervalul orar 19.00- 01.00

Expoziția Iași, Capitala Renașterii Naționale

Vor fi expuse obiecte de patrimoniu primite de la Muzeul Național de Istorie a României: sabia, chipiul si epoleții Generalul Eremia - Teofil Grigorescu, eroul de la Mărășești. Sabia de onoare a fost conferită lui Eremia Grigorescu de un comitet de inițiativă, compus din profesorii Universității din Iași: Constantin Climescu, Xenofon Gheorghiu, Petru Poni, Emanoil Riegler, Constantin Thiron, Alexandru Dimitrie Xenopol.

Sabia are garda terminată cu un vultur încoronat, iar pe mânerul din os are o plăcuţă metalică cu cifrul „E. G.” Pe una din feţele lamei apare inscripţia: „Moldova pururea recunoscătoare”, iar pe cealaltă „Mărăşeşti, Oituz”. Pe una din fețele lamei apare stema Moldovei pe care sunt bătute trei diamante şi două rubine.

 

  1. Starea Civilă Iași - vizitare gratuită, în intervalul orar 19.00 – 00.00

Expoziție de documente specifice activității de stare civilă din perioada Primului Război Mondial (curator: Rodica Iftimi, consilier superior în cadrul Arhivelor Naționale Iași)

Vor fi expuse documente de stare civilă care au aparținut următoarelor personalități: scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, pianista și scriitoarea Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, medicul Teodorescu Leonid - Barbu (a înființat Clinica ORL a Spitalului Militar), profesorul Victor Imerwoll (a înființat Catedra de Clinică Infantilă), doctorul Alexandru N. Brăescu (cel mai important ctitor al Așezămintelor Socola Iași), Zahei Creangă, fratele lui Ion Creangă, actrița Aristizza Romanescu și compozitorul, profesorul și dirijorul Dumitru Chiriac.

 

3. Noaptea muzeelor la MNLR Iași, Obiecte de poveste!
Muzeul Național al Literaturii Române Iași va deschide sâmbătă, 20 mai, în cadrul Nopții Europene a Muzeelor, toate obiectivele din Iași, precum și alte cinci din județ, programul de vizitare fiind în intervalul orar 19:00 și 01:00.
În acest an, muzeele literare ieșene vor avea în centru câte un obiect a cărui poveste va fi prezentată publicului vizitator:
Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca): revista „Convorbiri literare”, nr. 10 din 1881, ce include ca prim text începutul Amintirilor din copilărie de Ion Creangă;
Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”: Apostolul (Codicele Bratul, primul manuscris românesc datat – 1559-1560);
Muzeul „Mihai Codreanu”: samovarul sonetistul Mihai Codreanu, fabricat la sfârșitul secolului al XIX-lea în oraşul Tula, din sudul Rusiei;
Muzeul „Vasile Pogor”: casetă de corespondență (proveniență: Dimitrie Anghel), donație recentă către MNLR Iași;
Muzeul „Otilia Cazimir”: scrisori de la copii către Otilia Cazimir, cea mai iubită scriitoare de cărți pentru copii;
Colecţia „Istoria teatrului românesc”: insignă de la inaugurarea Turnului Eiffel, care a aparținut lui Teodor Burada, prezent la eveniment;
Muzeul „Mihail Sadoveanu”: certificat de înscriere a firmei de popularizare a jocului de șah, înființată la Iași, în 1930;
Muzeul „G. Topîrceanu”: calculator manual metalic cu husă, din primele modele, realizat de George Topîrceanu și Ștefan Procopiu, în atelierul acestuia din Iași;
Muzeul „Mihai Eminescu”: foaie cu semnătura lui Mihai Eminescu.
Vor fi deschise publicului, în același interval orar, și muzeul „C. Negruzzi” de la Hermeziu-Trifeşti, muzeul „Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, punctul muzeal „Dimitrie Anghel” de la Miroslava, punctul muzeal „Ionel Teodoreanu” de la Golăiești și punctul muzeal „G. Ibrăileanu” de la Tg. Frumos.
Va fi deschisă publicului și expoziția „Pogromul de la Iași” (strada Vasile Alecsandri, nr. 6, fosta Chestură de Poliție), care ilustrează cel mai mare masacru de pe teritoriul României în epoca modernă și primul masacru antisemit major de la declanșarea operațiunii Barbarossa împotriva Uniunii Sovietice (22 iunie 1941), la care România lui Ion Antonescu a participat ca aliat al Germaniei naziste.
Duminică, 21 mai 20147, programul de vizitare va fi între orele 12:00 și 17:00.
Parteneri: Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Palatul Copiilor Iași, Club Interact Iași.

 

Modificări pe traseele mijloacelor de transport în comun

Traseele mai multor mijloace de transport vor suferi modificări timp de zece zile. Compania de Transport Public (CTP) Iaşi a anunţat că schimbările sunt valabile pentru perioada 19 - 28 mai, cu ocazia manifestărilor organizate în faţa Palatului Culturii în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei.

 

Circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe bd. Tudor Vladimirescu, iar traseul 41 (Ciurea - Piaţa Eminescu) va fi prelungit până în Copou. Totodată, traseele de tramvai 8 şi 9 vor fi suspendate, iar pe ruta Târgu Cucu - Copou se vor introduce tramvaie.

 

În cadrul „Nopţii Muzeelor“, în 20 spre 21 mai, mijloacele de transport de pe traseele 3, 6, 7, 9, 28, 36 şi 43 vor circula până la ora 02.00. Ultimele plecări de la capetele de linie vor fi în jurul orei 01.30. De asemenea, pe traseul Târgu Cucu - Copou va circula tramvaiul de epocă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30