fbpx
Portokal
Expoziție de pictură și lansare volum de poezie, la Iulius Mall Iași

Expoziție de pictură și lansare volum de poezie, la Iulius Mall Iași


Joi 8 iunie 2017, la ora 17.00 la Iulius Mall Iași et. 2, are loc vernisajul expoziției de artă vizuală „Între cer și pământ” semnată de artista Mihaela Bratu.

 

Lucrările din seria expusă ne prezintă un parcurs creativ şi expoziţional remarcabil, etalându-ne compoziții unitare și sensibile care marchează o activitate artistică intensă, rodnică şi valoroasă.

 

În acest context are loc și lansarea volumului cu același titlu, care include selecții din manuscrisele de poezie și  creațiile plastice ale autoarei.

 

„Cartea aici, de faţă, „Între Cer şi Pământ", născută din frumosul fiinţei mele interioare, din trăire, iubire şi pentru iubire, ca pe cel de-al doilea copil al meu, invită pe cititor, pe omul care-şi recunoaşte în intimitatea sa starea iubirii fără de care am fi cu sufletul în cârje, la o călătorie Între Cer şi Pământ, parcursă în emoţie şi culoare, în respirare curată, înţelegând arderea de pe marginea clipei, dorul de iubire al femeii în toată splendoarea actului ei creator, plin de trăiri interioare înalte, născută prin trudă şi jertfă, în spaţiul său sacru.” Mihaela Bratu

 

Evenimentul va fi prezentat de d-nul profesor univ. dr. Constantin Tofan.

 

Expoziția se poate vizita zilnic între orele 10.00 – 22.00 până pe data de 30  iunie 2017. Intrarea liberă!

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top