fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 04 Noiembrie 2021

Doina Grosu, fosta soție a lui Marius Grațian Benchea, are 8 luni de când încearcă să-și recupereze copilul de la acesta. Fetița de patru ani a fost luată încă din aprilie de către oengist, iar de atunci mama a văzut-o de două ori.

Domiciliul fetiței a fost stabilit la mamă, custodia e comună, Doina Grosu are și sentință executorie să-și ia fata înapoi și totuși toate instituțiile ezită s-o ajute. Statul român, prin reprezentanții săi, îndeamnă la o mediere între foștii soți, în condițiile în care mama, ignorat de Poliție, și-a căutat fata cu detectivi particulari.


Publicat in Slideshow HOMEPAGE
* Investiția este pe ultima sută de metri. E o realizare importantă pentru o suburbie pentru că în felul acesta copiii pot merge liniștiți de-a lungul comunei fără teama de a fi loviți de mașini
* Noul trotuar este ca o axă pietonală în primul rând pentru drumul la școală sau pentru plimbările mamelor cu copii mici. Tot traseul va fi iluminat și poate fi folosit și de bicicliști
* Primarul Ștefan Timofte anunță alte două finanțări aprobate de CNI: Cămin Cultural și noul sediu al Primăriei, investiții de 20 milioane de lei în total

Primăria Tomești este aproape de a finaliza una dintre investițiile importante: trotuarul care traversează întreaga localitate, de la granița cu Iașul până la ieșirea din ultimul sat – Chicerea. Traseul are peste 8 km. Investiția, în valoare de aproape două milioane de lei, a fost acoperită pe jumătate dintr-un proiect GAL, cealaltă jumătate fiind de la bugetul local.

Trotuarul are o porțiune spectaculoasă: platforme din metal montate deasupra șoselei care traversează comuna în zona de deal.


Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Doina Grosu, fosta soție a lui Marius Grațian Benchea, are 8 luni de când încearcă să-și recupereze copilul de la acesta. Fetița de patru ani a fost luată încă din aprilie de către oengist, iar de atunci mama a văzut-o de două ori.

Domiciliul fetiței a fost stabilit la mamă, custodia e comună, Doina Grosu are și sentință executorie să-și ia fata înapoi și totuși toate instituțiile ezită s-o ajute. Statul român, prin reprezentanții săi, îndeamnă la o mediere între foștii soți, în condițiile în care mama, ignorat de Poliție, și-a căutat fata cu detectivi particulari.


Publicat in Anchete
O femeie în vârstă de 38 de ani, din judeţul Neamţ, a fugit joi seara de sub escorta poliţiştilor în timp ce era transportată către Arestul IPJ Bacău.

Publicat in Moldova
Poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu cu privire la comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora şi au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat care a postat în spaţiul public imagini nereale despre situaţia dintr-un spital COVID-19 din Timişoara.

Publicat in Justitie
Vacanța forțată de două săptămâni nu va mai fi prelungită, iar de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. O nouă condiție pentru redeschiderea școlilor cu prezență fizică va fi gradul de vaccinare în rândul personalului unităților de învățământ, a anunțat joi seară președintele Klaus Iohannis.

Publicat in Presedintie
După discursul lui Klaus Iohannis de la Cotroceni, Florin Cîțu a declarat că azi a avut loc prima discuție dintre PNL și PSD, discuție în care au fost aduse pe masă mai multe variante.

Publicat in Guvern
Un băiețel de trei ani din Mangalia a fost ucis de câinele familiei. Animalul era din rasa „Presa Canario”, considerată de medicii veterinari extrem de agresivă.

Publicat in Social
Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) a amendat IKEA România cu 20.000 lei, în urma unui control efectuat joi în zonele alimentare ale ambelor magazine pe care operatorului economic le deţine în Capitală, şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru vitrinele asistate la IKEA Băneasa şi oprirea temporară a prestării serviciilor şi a comercializării de produse în zonele de servire restaurant şi cafenea la IKEA Pallady, transmite Agerpres.

Publicat in Social
Doi bărbaţi din judeţul Argeş, unul filmat când a înjurat şi a ameninţat o poliţistă, iar altul suspectat că a lovit şi a ameninţat cu moartea un agent, au fost reţinuţi pentru ultraj.

Publicat in Social
Pagina 1 din 3