fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Vineri, 05 Noiembrie 2021

Și-a vândut nepoatele de 9, respectiv 12 ani pentru doi galbeni din aur. Adică aproximativ o mie de euro de fiecare copilă. Este gestul revoltător al unei bunici din Mehedinți, care a decis să-și căsătorească forțat nepoatele pe care le avea în grijă. Femeia este cercetată acum de poliție, iar minorele au ajuns într-un centru de plasament.

Publicat in Social
Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele destinate transportului public de persoane din municipiul Galaţi nu au ieşit pe traseu, vineri dimineaţă, angajaţii societăţii locale de transport în comun, SC Transurb SA, oprind spontan lucrul, în semn de protest faţă de deciziile recente ale conducerii unităţii care le afectează veniturile.

Publicat in Moldova
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea procurorilor, efectuează, vineri dimineaţă, opt percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1.200.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Publicat in Social
* Investiția este pe ultima sută de metri. E o realizare importantă pentru o suburbie pentru că în felul acesta copiii pot merge liniștiți de-a lungul comunei fără teama de a fi loviți de mașini
* Noul trotuar este ca o axă pietonală în primul rând pentru drumul la școală sau pentru plimbările mamelor cu copii mici. Tot traseul va fi iluminat și poate fi folosit și de bicicliști
* Primarul Ștefan Timofte anunță alte două finanțări aprobate de CNI: Cămin Cultural și noul sediu al Primăriei, investiții de 20 milioane de lei în total

Primăria Tomești este aproape de a finaliza una dintre investițiile importante: trotuarul care traversează întreaga localitate, de la granița cu Iașul până la ieșirea din ultimul sat – Chicerea. Traseul are peste 8 km. Investiția, în valoare de aproape două milioane de lei, a fost acoperită pe jumătate dintr-un proiect GAL, cealaltă jumătate fiind de la bugetul local.

Trotuarul are o porțiune spectaculoasă: platforme din metal montate deasupra șoselei care traversează comuna în zona de deal.


Publicat in Reportaje
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Cartierul Austriac