fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 05 Aprilie 2021

Cele 30 de persoane sunt acuzate că au racolat mai multe minore și tinere, prin metoda loverboy, pe care le-au exploatat în țări din Europa. Unele au fost supuse unor violențe extreme.

Publicat in Justitie
Un tânăr de 32 de ani din Bistrița a vrut să își ajute unchiul să treacă examenul de sală pentru permis și să păcălească vigilența polițiștilor.

Publicat in Justitie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus citarea a zeci de martori, printre care fostul ministru Radu Berceanu şi omul de afaceri Arpad Paszkany, pentru a fi audiaţi în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în legătură cu atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.

Publicat in Justitie
Noul administrator public al municipiului Deva este, de luni, Traian Berbeceanu, fost prefect al Capitalei şi fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, primarul oraşului, Florin Oancea.

Publicat in Administratie Locala
Un bărbat din orașul italian Modena a încercat să copieze la proba teoretică a examenului pentru permisul auto de categoria B cu ajutorul unei camere video de mici dimensiuni, ascunsă în mască, informează La Stampa, citat de Digi24.

Publicat in Panorama
Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de alte 29 de persoane, într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism.

Publicat in Justitie
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, 5 aprilie, alte 3.611 infecții cu coronavirus și 120 de decese din cauza COVID-19.

Publicat in Sanatate
Un fost poliţist de frontieră din Sighetu Marmaţiei a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 8 luni închisoare, cu executare, de Curtea de Apel Cluj, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Publicat in Justitie
Un medic în vârstă de 28 de ani, din Timişoara, care lucra la Spitalul Judeţean pe Secţia ATI, a fost găsit decedat în locuinţa sa, luni dimineaţa.

Publicat in Social
Trei bărbaţi implicaţi în conflictul de duminică, din localitatea Petea, în urma căruia patru poliţişti au fost răniţi, sunt acuzaţi de ultraj şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, transmite Agerpres.

Publicat in Justitie
Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30