fbpx
 
E o problemă de sănătate publică delimitarea fără echivoc a PNL de Mihai Chirica. Ca partid politic, PNL este obligat să-i ceară public demisia. Și cred că nici PSD nu s-ar opune acestui act semnificativ, adică nu s-ar gândi să recicleze marea podoabă.

Mihaela Tulică, pusă șefă la Control Urbanism de cumătrul ei, primarul Mihai Chirica, a semnat edificări și recepții la blocuri fără autorizație, în stil haiducesc

A fost trimisă în judecată de DNA în Dosarul Plugaru, după 4 ani de la dezvăluirile din REPORTER DE IAȘI

Tupeu maxim: cere în instanță reîncadrarea pe același post, spunând că este discriminată

Cum motivează cererea de a fi reangajată: nu va mai semna edificări falsificate, luându-i-se atribuțiile

În martie anul acesta, REPORTER a mai dat două exemple scandaloase: blocuri din Moara de Vânt, fără PUZ, fără autorizație, intabulate fraudulos prin semnatura Mihaelei Tulică. Profiturile dezvoltatorilor au fost de sute de mii de euro

DNA încă nu i-a făcut dosar penal și pentru aceste blocuri, trase la indigo după cazul Afacerii Vixen

Mihai Chirica nu s-a abţinut să meargă vineri în plenul CL, la 30 de minute de la ridicarea controlului său judiciar. A făcut-o ca şi cum totul s-ar fi şters cu buretele într-o clipă. A început să dea lecţii pe teme minore, în modul său atât de redundant, spunând, în fond, numai platitudini, lucruri care nu aduceau nicio valoare dezbaterii.