fbpx
 
În perioada sărbătorilor de iarnă, fiecare dintre noi își dorește să petreacă cât mai mult timp cu familia, astfel că proiectele companiei IULIUS (Palas Iași, Iulius Mall, Palas Campus și cele două proiecte Family Market din Bucium și Miroslava) vor avea un program special. Toate cele cinci proiecte vor fi deschise în Ajunul Crăciunului, dar și în a doua zi de Crăciun și Revelion.

Racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi pe 7 octombrie şi va rămâne spre închinare până pe 15 octombrie, au anunţat, joi, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB).

Universitatea de Științele Vieții „Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va da startul cazărilor pentru studenții aflați la studii de licență. Astfel, începând de mâine, 14 septembrie și până duminică, 17 septembrie 2023 toți studenții USV care nu locuiesc în municipiul Iași se vor caza după un grafic special elaborat, în funcție de anii de studii.

Zeci de edituri, mii de titluri, lansări și prezentări de carte, momente muzicale, vă așteaptă până duminică 14 mai, în Atrium Palas Iași.

Zeci de edituri, mii de titluri, lansări și prezentări de carte, momente muzicale, vă așteaptă până duminică 14 mai, în Atrium Palas Iași.

Târgul de Carte LIBREX  a ajuns la a XXVIII-a ediție. Se va desfășura la Iași, în  perioada 10 – 14 mai 2023, de miercuri până duminică. Programul este în intervalul orar 10.00 la 22.00, iar locația este Atrium Palas Mall Iași.

Câini, cai, pisici, iepuri, păsări ornamentale, animale de fermă (vaci, oi, capre), expoziţie de reptile şi insecte - toate vor putea fi admirate în perioada sâmbătă şi duminică, la „Animal FEST by USV Iaşi”, eveniment organizat de către Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”. Evenimentul va debuta oficial sâmbătă, 6 mai, de la ora 11. Programul integral poate fi consultat si aici.


În zilele de 6-7 mai 2023, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” Iași va avea loc ediția cu numărul 40 a Sărbătorii liliacului, un eveniment de tradiție organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași. Astfel, în spațiile muzeale și în grădina „vilei cu turnișor pătrat” din Copou se vor desfășura numeroase activități culturale și educative, dedicate florilor, primăverii, naturii renăscute, pornind de la floarea-simbol a locului, liliacul.

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film ajunge din nou la Iași, cu o ediție sub genericul „Femeia, eterna poveste?”. Evenimentul este programat în perioada 21-23 aprilie 2023, la Cinematograful Ateneu din Iași și aduce în atenție un program special.

Sărbătorile pascale sunt un prilej pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi, astfel că, în perioada următoare, programul Palas, Iulius Mall Iași și al celor două proiecte Family Market, din Bucium și Miroslava, va fi unul special. În prima zi de Paște, terasele, restaurantele și expoziția cu dinozauri din parcul Palas își așteaptă vizitatorii. Și Cinema City din Iulius Mall Iași este deschis duminică, iar restaurantul Drive Thru McDonald's de la Family Market Bucium are program non-stop.

Pagina 1 din 15