fbpx
Portokal
Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce, în schimbul a 4 milioane de euro, ar fi susţinut că are posibilitatea reducerii preţului de vânzare al obiectivului CET Braşov, a informat, vineri, DNA.

Ucigaşul profesoarei din Cernavodă, care a fost găsită decedată joi în apartamentul ei, a fost depistat şi reţinut, urmând să fie prezentat vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Un bărbat de 50 de ani este cercetat pentru agresiune sexuală, act sexual cu un minor și șantaj. El ar fi batjocorit trei fete, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, apoi le-ar fi amenințat că va publica pe internet fotografii compromițătoare. În trecut, individul a mai fost condamnat pentru viol, iar povestea este cutremurătoare.

Un al doilea poliţist arădean este în vizorul procurorilor, în cazul jafului de 300.000 de euro care a avut loc anul trecut în oraşul Pâncota.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Un bărbat de 44 de ani din orașul Roman ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă, pentru a constrânge doi minori să practice cerşetoria, în municipiul Roman, minori pe care i-ar fi găzduit în locuinţa sa, beneficiind de sumele de bani obţinute de aceştia. De asemenea, acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu cei doi minori.

Un tânăr în vârstă de 17 ani din Bistrița- Năsăud a fost reținut de poliție pentru acuzația de organizare de lupte între câini, pentru care legea o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Momentul în care un poliţist a fost înjunghiat în curtea Secţiei 9 din Capitală a fost transmis în direct pe Facebook de atacator. Agresorul, un bărbat de 28 de ani, a fost prins de poliţist cu ajutorul unui coleg, fiind apoi reţinut.

Un interlop din Târgoviște a fost reținut de Poliție după ce i-a amenințat pe jandarmi cu moartea. S-a întâmplat chiar înainte de protestele anti-resticții. Atunci bărbatul a postat mesajele de amenințare pe o rețea de socializare. Polițiștii s-au autosesizat și l-au săltat pe individ chiar de la sala de fitness.

Poliţiştii din Miroslava efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, distrugere şi violare de domiciliu.

Pagina 1 din 52

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top