Primarul din Irpin susține că forțele ucrainene controlează pe deplin acum orașul, fortând armata rusă să se retragă din suburbia aflată la 20 de kilometri de Capitala Kiev. Informația nu poate fi confirmată din surse independente. De la începutul acestei luni, Irpin a fost lovit zilnic de armata rusă și mai mulți civili și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor.
Orașul port Mariupol este în continuare unul dintre cele mai afectate de război. Primarul spune că 160.000 de civili încă sunt victimele catastrofei umanitare. Locuitorii nu pot fi evacuați de frica atacurilor invadatorilor.
Vicepremierul ucrainean a avertizat că rușii au militarizat complet Cernobîlul și a cerut Consiliului de Securitate al ONU să stabilează o misiune specială în zona din jurul fostei centrale atomice, unde au avut loc mai multe incendii.
Armata rusă a continuat să atace depozite de petrol. O rachetă a lovit un depozit de combustibil din Lutsk, localitate din vestul țării iar un oficial local spune că racheta a venit dinspre Belarus.
Ministrul ucrainean al apărării spune că navele rusești se pregătesc acum să atace ținte din Marea Neagră și Marea Azov.
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina vor fi reluate marți la Istanbul, anunță partea rusă.
Ministrul Economiei de la Kiev, Yulia Sviridenko, spune că pierderile Ucrainei sunt estimate până acum la aproape 565 de miliarde de dolari.
Numai industria energetică a pierdut de la 24 februarie, 2 miliarde de dolari, a explicat ministrul de resort.
Ucraina cere excluderea Rusiei din Agenția Internațională Atomică după ce soldații săi au ocupat 2 mari infrastructuri critice, atomice, la Cernobîl și Zaporijie, pentru că ar practica un terorism nuclear.
De asemenea, industria metalurgică este la pământ în țara vecină pentru că toate marile combinate se află în Estul țării, grav afectat de invazie și parțial cucerit de ruși.
Pierderile din Ucraina vor avea efect și în Europa, unde Bloomberg estimează că infrația va ajunge pană la finalul trimestrului 2, la 8%, iar media va fi în acest an de 7%.
Sursa: Europa FM