De pe două străzi din centrul orașului, muncitorii și utilajele care lucrau la refacerea infrastructurii au dispărut cu totul de mai bine de o lună. În urma lor au rămas două ulițe desfundate, iar locuitorii zonei spun că preferau străzile așa cum erau înainte de a începe Primăria să le modernizeze.
„Nu am decât cuvinte de laudă pentru ce au făcut aici: au venit, au scurmat locul, au lucrat ceva la țevi, au pus pietriș și au dispărut. Când este foarte cald afară se ridică praful până la cer, când plouă este mocirlă și nu ai pe unde trece. Înainte măcar era asfalt, chiar dacă degradat”, spun oamenii. Reprezentanții firmelor care lucrează spun că întârzierea a fost produsă de vreme și că Albineț și Hotin vor fi în următoarea perioadă asfaltate. Totuși în Iași n-a plouat decât 3 zile în ultimele 4 luni.
Albineț era stradă cu asfalt, acum a fost retrogradată. Praful de pe acest șantier abandonat se împrăștie în tot orașul
Stilul clasic: începute și lăsate
Străzile Albineț și Hotin sunt situate în apropiere de Târgu Cucu și fac legătura cu CA Rosetti. De-a lungul lor sunt exclusiv case, iar pe cele două străzi nu au fost lucrări de reparații în ultimii 20 de ani. În această primăvară, Primăria Iași le-a transformat pe ambele în șantier. A fost înlăturat tot asfaltul vechi, au fost lansate lucrări la rețelele de utilități. Apoi muncitorii au acoperit totul cu un strat de pietriș și au dispărut.
„Nu se lucrează de cel puțin o lună și jumătate. Nici înainte de a dispărea toți muncitorii nu era mare activitate – vedeai câțiva pe toată întinderea străzii. Dar acum, au acoperit și au plecat”, a explicat proprietarul unei case din zona Albineț.
Strada are 900 de metri, iar Primăria a prevăzut un termen de finalizare de 12 luni. „Ne-am interesat despre acest termen și este prea mare. Sunt câteva sute de metri, o asfaltare aici durează maxim două săptămâni, nu un an”, a spus proprietarul altei case.
Aceeași situație este și pe Hotin, stradă intersectată de Albineț. Lucrarea a început în aceeași perioadă, este făcută de aceeași firmă și muncitorii au dispărut și de aici. „Această stradă are 450 de metri. Primăria a dat un an termen și aici, dar nu mai lucrează nimeni demult”, a spus proprietara unei case de pe Hotin.
Când plouă e noroi, când bate soarele praful se ridică deasupra caselor
Concret-Alpenside au luat crema lucrărilor din Iași
Străzile Lupiței (465 m), Varianta Șoseaua Rediu (580 m), Albineț (900 m) și Hotin (450 m) fac parte din același lot de modernizări scoase la licitație de către Primăria Iași în acest an. Lucrările sunt executate de asocierea Concret Drum SRL – Alpenside SRL, cu termen de execuție de 12 luni (începutul anului 2023) , iar valoarea contractului pe acest lot este de 10,55 milioane de lei cu TVA.
Aceeași asociere de firme, dar cu Alpenside lider, lucrează pe alt lot de drumuri – Doctor Vicol, Alexandru Vlahuță, Dumitrașcu Cantacuzino, Simion Bărnuțiu, Sofia Nădejde. Valoarea este de 15,6 milioane de lei cu TVA, iar pe Vlahuță și Sofia Nădejde nici nu este început șantierul.
Tot Concret Drum este lider pentru un al treilea lot de soșele din Iași, de 9,6 milioane de lei cu TVA: Aleea Copou, străzile Theodor Văscăuțeanu, Titu Maiorescu, Doctor Victor Babeș, Nicolae Istrati, Turcu, Ion Roată și Șoseaua Munteni.
Șantierul din Albineț-Hotin este abandonat de o lună și jumătate. Nici pe alte șantiere ale asocierii Concret Drum-Alpenside nu sunt prea mulți muncitori. Cu 20 de angajați, cele două firme au contractat lucrări de câteva milioane de euro, iar Chirica le-a acordat niște termene de execuție extrem de lungi
Își mută muncitorii dintr-o parte în alta, n-au oameni
Există un al patrulea lot, adjudecat de Conest, în zona Aurel Vlaicu, în valoare de 11 milioane d elei cu TVA.
„Cred că se lucrează cu puțini muncitori și îi mută dintr-o parte în alta, pentru că nu există lucrări pe niciun șantier al Primăriei. Nu sunt singurele fără activitate. La Oaza de verdeață în cartiere lucrările de execuție trebuiau finalizate pe 12 iulie, acum o lună. Nu este nimic gata. La Albineț și Hotin nu se lucrează deloc. Dacă nu lucrează acum, când este vremea bună, când vor lucra? La iarnă? În plus, pe aceste două străzi mai avem o problemă: organizarea de șantier a presupus să arunce niște grămezi de nisip și pietriș în poarta cuiva și să le lase așa. Străzile sunt pline de praf, praful este suflat de vânt și contribuie la poluarea orașului”, a precizat consilierul local USR Răzvan Timofciuc.
Consilierul local Răzvan Timofciuc (USR) a fost pe șantierele Primăriei și a arătat că acestea sunt pustii
Administrator Concret Drum: „Suntem în termen, asfaltăm”
Paul George Drănceanu, administratorul Concret Drum SRL, spune că lucrarea este în termen, având încă la dispoziție câteva luni.
„Avem o perioadă în care nu am lucrat și înțeleg foarte bine plângerile oamenilor. Chiar au fost, sunt jusitificate. Un pic să se liniștească temperaturile și, dacă dacă nu se dau peste cap alte lucrări din oraș, se asfaltează cele două străzi – Albineț și Hotin. Au fost și modificări de preț la bitum, a fost depășită valoarea prevăzută în contract, acum se așează prețurile și trecem la asfaltare acolo. Probabil în week-end, dacă nu plouă, începem”, a precizat Drănceanu.
„În cursul acestei săptămâni, joi și vineri, sunt programate lucrări de așternere asfalt pe cele două străzi (Albineț și Hotin – n.r.), funcție și de condițiile meteorologice. Lucrările nu sunt abandonate. Constructorul mai are și alte străzi în lucru - Viticultori, Munteni. Pe Albineț și Hotin s-a lucrat și la utilități, iar lucrarea este în grafic”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.