fbpx
 
Așa arată drumul spre școală, cale de 4 km, pentru niște copii din România în 2020 Așa arată drumul spre școală, cale de 4 km, pentru niște copii din România în 2020

Scăpați Schitu Duca de Mihalache! Zeci de copii merg pe jos, prin noroaie, la școală și grădiniță. Primarul are asfalt până în curtea casei


Părinții dintr-un sat al comunei Schitu Duca mocnesc de revoltă. Se roagă din toamnă de primarul localității să rezolve problema transportului copiilor la școala primară și la grădiniță. În prezent, din cauza unui drum rupt, plin de noroi, microbuzul școlii nu ajunge până la ei.

Oamenii se descurcă cum pot și spun că este exclusiv vina primarului PSD Mihai Mihalache. „Ne-a spus în față: nu avem drum pentru că nu am votat cum trebuie”, spun părinții copiilor.

La 25 de kilometri de Iași, primarul comunei taie și spânzură după bunul plac. Pentru a arăta că face ce vrea, i-a lăsat pe oamenii din Blaga în noroaie fix când și-a asfaltat propria curte ca-n palmă. Oricum, drumul până la vila și până la ferma familiei era făcut de mulți ani.
Comportamentul lui Mihalache față de localnici, spun oamenii, este unul extrem de agresiv. Și-a luat comuna pe persoană fizică, sfidează orice regulă, iar cine nu este de acord cu el ia, la propriu, bătaie.

A abandonat școala din cauza drumului
Satul Blaga se află la 2,7 km de reședința comunei Schitu Duca. Pare puțin, dar pentru cât de distrus este drumul, distanța este uriașă. „Mergem în fiecare zi pe jos. Dimineața o oră, după-amiaza o oră. Până la școală, cu toate pericolele de pe drum: câini, mistreți, vulpi”, spun elevii mai mari din Blaga.
Vin zilnic, pe un drum desfundat, plin de noroi, rupt din loc în loc. „Una dintre noi trebuia să fie într-o clasă mai mare. Din cauza drumului, a abandonat școala la un moment dat, acum vine din nou”, spun trei eleve, în timp ce sar o baltă.
Ele sunt mai puțin norocoase. Fiind mai mari, părinții le lasă să se descurce singure.

Primarul Mihai Mihalache, surprins vara trecută. Foarte rar poate fi găsit la Primărie sau la telefon. Personaj de filme de seria B, este acuzat că își ține comuna sub teroare

Pelerinajul martirilor de zi cu zi: 4-5 km

Dar copiii de grădiniță și de ciclul primar sunt aduși, în fiecare zi, pe același traseu plin de noroi, cu șarete sau căruțe: „Drumul durează o jumătate de oră. Se merge încet. Așteptăm cam o oră cu caii legați la poarta școlii. Sunt două microbuze școlare, doar unul funcționează permanent. Cel de-al doilea spun ei că este defect. Dar este așa de stricat că, atunci când are primarul evenimente prin comună, cară oamenii dintr-o parte în alta”, spun părinții care așteaptă la școală.
După ce le ies primii copii de la grădiniță, mai au de stat o jumătate de oră până când ajung și cei mai mărișori, de la școala din satul alăturat, Poieni.
Apoi, înfofolițit cu toții, o iau cu 4-5 km/oră în sus, pe deal, spre satul Blaga. Din loc în loc mai depășesc și grupurile de copii mai puțin norocoși, cei care bat drumul pe jos.

Copiii ieșiți de la școală merg pe jos câțiva kilometri până în satul Blaga. Unii au abandonat școala

Salvarea scoasă din noroaie cu tractorul: „Aduceți bolnavul cu căruța”

Părinții susțin că, încă din toamna anului trecut, au cerut Primăriei pietruirea drumului, pentru ca microbzul școlar să poată intra și acolo. Drumul nu doar că n-a fost reparat. Un autogreder a ridicat pământul de pe margini pe mijloc, astfel că apa din timpul toamnei și al iernii l-a distrus complet. Se poate merge cu mașina până puțin după ultimele case din satul Schitu Duca. Mai încolo, poate doar o mașină de teren s-ar descurca.
„Ni s-a spus de la obraz: vreți drum? Nu ați votat cum trebuie. De fapt, nici la noi, nici la Slobozia nu au votat oamenii cu Mihalache, dar acolo stă el și este asfalt până la casă. Au fost două situații în care și Salvarea care venea spre Blaga a rămas împotmolită. Într-un caz cineva din sat a venit cu tractorul și a scos-o din noroi. În al doilea, s-au descurcat angajații, dar au cerut ca bolnavul să fie adus până la Salvare. L-a dus cineva cu căruța”, spun părinții elevilor.

Domeniul primarului Mihalache începe de la strada principală. Două vile și ferma sunt întreținute perfect și au asfalt proaspăt. Pentru comună primarul nu are bani

Sfidarea: la Blaga noroi, în curtea lui Mihalache asfalt ca-n palmă

În timp ce 25 de copii bat zilnic noroiul de pe un drum desfundat pentru că părinții lor nu au votat cum trebuie, la casa primarului din satul Slobozia este asfalt ca-n palmă.
La poartă tocmai a fost netezită o platformă asfaltată nou-nouță, iar intrarea către ferma primarului, aflată în imediata apropiere, este modernizată recent, cu podeț inclus.
Dar sfidarea maximă este asfaltul proaspăt din curtea primarului. Se vede frumos prin poarta deschisă, stratul este negru și abia uscat.

Dramatic: convoiul copiilor de 5-6 ani duși cu căruțele acasă, după grădiniță. Unii merg pe jos, la 10 ani trebuie să te descurci singur

Mihalache: „N-am bani de asfaltări”

Primarul Mihai Mihalache se justifică: „Am depus acum doi ani proiect pe PNDL 2, pentru asfaltarea a 20 de km de drumuri în comună, în valoare de 5 milioane de euro. Am așteptat o finanțare care nu a mai venit. Am înțeles că va exista PNDL 3, îl vom propune din nou. 

Din fonduri proprii este imposibil să asfaltăm. Ca 99% dintre comunele din România, suntem dependenți de bugetul central. La noi, pe anul trecut, veniturile proprii au fost de 300.000 de lei, salariile 1,5 milioane de lei. De la CJ avem un buget de dezvoltare de 300.000 de lei, care ajunge pentru 200 de metri de drum asfaltat ". 

Deși e atâta sărăcie, Mihai Mihalache are patru mandate și se luptă și pentru al cincilea. De ce atâta disperare dacă tot nu poate face nimic?

Vilele primarului sunt înconjurate de drumuri proaspăt asfaltate

În Schitu Duca n-a ajuns democrația

Rudele angajate la Primărie, ședințele de Consiliu Local neanunțate, fără buget postat cu anii, fără să dea socoteală nimănui. Asta povestește un candidat USR care încearcă să ia Primăria Schitu Duca în această vară.
Vasilica Cârlescu spune că nu sunt anunțate ședințele de consiliu local nicăieri, niciodată, nu a fost publicat bugetul local, amendamentele și propunerile sătenilor sunt total ignorate, oamenilor nu li se permite să dezbată bugetul.
„Primăria este afacerea lui Mihalache. Am depus nu mai puțin de 12 cereri la Primărie. Au fost așa: pentru transparență, să vedem când este ședință de CL, două cereri pentru publicarea bugetului (după o sesizare la Prefectura Iași a fost publicat), trei cereri pentru dezbaterea bugetului. Sun în fiecare dimineață la Primărie, cer să fiu informată cu 72 de ore înainte despre dezbaterea bugetului, în fiecare zi mi se spune că mi se trimite mailul a doua zi. Am două săptămâni de când mi se spune asta”, explică Vasilica Cârlescu.

Copiii sunt bine legați în șarete ca să nu cadă pe drum

Om violent, primarul a băgat groaza în sat

Localnica va candida la Primărie din partea USR și ar putea fi acuzată de subiectivism, dar relatările sale sunt confirmate de alți oameni din Schitu Duca. Toți spun că le este frică să vorbească și cer să li se garanteze anonimatul.
„Ne este frică. Nu pentru că sar rudele la bătaie la noi, cum s-a mai întâmplat. Ne este frică pentru că am sesizat abuzurile instituțiilor statului de nenumărate ori. La Parchet, la Poliție, la Prefectură. Și niciodată nu s-a luat nicio măsură”, spun oameni din satul Slobozia. Nu doresc să-și spună numele, nu vor probleme cu familia Mihalache.
Primarul se apără și spune că acuzațiile împtriva sa sunt doar atacuri politice: „Sunt afirmațiile unor oameni de la PNL și USR care vor să candideze în acest an. Eu consider că am îndeplinit acest criteriu. Proiectele de CL sunt afișate și sunt trimise la Prefectură, pentru aviz de legalitate. Cine dorește, le poate studia acolo, nu pot merge din poartă în poartă să anunț proiectele. Și acestea sunt oricum la consilieri, aceștia le pot prezenta în satele de unde sunt ei, pentru că sunt discuții în comisii înaintea ședințelor de CL". 

Prefectura: putem trimite Corpul de Control

Prefectul județului, Marian Grigoraș, spune că, în cazul Primăriei Schitu Duca, nu știe să existe în prezent vreo plângere. Dar, dacă oamenii din sat doresc să sesizeze abuzuri de-ale primarului, o pot face.
„Primarii nu sunt subordonați Prefecturii. Dar, dacă se petrec abuzuri legate de transparență, de activitatea Primăriei, noi putem trimite Corpul de Control. În baza acestor verificări, ulterior Prefectura sesizează organele statului: Curtea de Conturi, Poliția, Parchetul”, a precizat prefectul Marian Grigoraș.

Viața localnicilor din Schitu Duca după patru mandate sub Mihalache și se pregătesc de al cincilea

Mihalache, acuzat că bate asistații social

Oamenii din comună spun că Mihalache s-a transformat total în cele patru mandate pe care le-a avut și că a pus stăpânire pe viețile lor. A intrat un om aproape sărac la Primărie, în 2004, iar alegerile din 2020 îl prind putred de bogat.
În timpul celor 16 ani de la Primăria Schitu Duca, a fost implicat în mai multe scandaluri. Unul dintre cele mai cunoscute este acuzația de utilizare a beneficiarilor de ajutor social la muncile de la propria fermă. Primarul a fost văzut de săteni că bate şi sechestrează beneficiarii de ajutor social, pe care îi forţează să muncească pentru el.
Ferma de la Slobozia are sunt grajduri de vite, o stână, silozuri, o bază de mecanizare și două vile, bunuri care se întind pe câţiva mii de metri pătraţi. Sunt bunuri pe care, în 2004, nu le avea.
Un conslieri local a declarat: „Intră peste amărâți în case şi, cum îi găseşte, îi bate ca pe sacii de fasole şi îi aduce la el la fermă, la muncă. Ei se ascund săracii, de frica lui. El (Mihalache – n.r.) ştie că dacă omul nu e prin curte, atunci când îl strigă, e sub pat şi intră în casă şi îi scoate în şuturi şi pumni”.

Article image
Acuzații fără precedent la Schitu Duca: primarul îi scoate pe propria „plantație” pe cei cu venit minim garantat, iar doi din oamenii buni la toate primesc și ajutor de la Primărie. Primarul are un ranch cu sute de animale, iar la muncă sunt folosiți cei cu ajutor social. Mărturie: „Dacă nu vii la muncă, îți intră în casă și te scoate în șuturi afară”. O femeie spune că n-a primit indemnizație de însoțitor pentru că n-a vru...
Autor Nelu PĂUNESCU Anchete 28 August 2017


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: