Mihai Chirica a fost convocat astăzi la DIICOT. Primarul Iașului are din nou probleme cu legea și implică iar administrația locală în scandaluri care vizează activitatea de urbanism. Sunt lucruri de neconceput care se întâmplă în Primăria Iași.
Artă din mărgele este propunerea unui antreprenor local care, de curând, a decis să facă pasul din mediul online spre offline, în Palas Mall, prin programul Go Local al companiei IULIUS, iniţiativă prin care sprijină business-urile la început de drum să intre în reţeaua sa naţională de centre comerciale. Antreprenorii locali interesaţi pot aplica în continuare online, accesând: www.iuliuscompany.ro/golocal.
Autoritățile ucrainene nu știu care sunt nivelurile de radiații la centrala nucleară de la Cernobîl, deoarece nu știu ce se întâmplă acolo de când a fost capturată de trupele ruse, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Energiei, Herman Halușcenko, citat de Reuters.
Președintele Federației Ruse este furios de felul în care Armata Rusiei avansează în planul de a cuceri Ucraina și este de așteptat să acționeze și mai agresiv, atrage atenția directorul CIA.
Dacă Rusia va ataca sateliții britanici în spațiu ar putea declanșa un război complet cu NATO, a avertizat șeful RAF (Royal Air Force - Forțelor Armate Britanice), scrie Mirror, citat de Știrile Pro TV.
Pe reţelele sociale a fost publicată o înregistrare video despre care ucrainenii susţin că ar reprezenta una din primele înregistrări cu racheta antitanc Javelin în acţiune în războiul din Ucraina. Imaginile, care par a filmate de o dronă de supraveghere, arată momentul în care un blindat rusesc este distrus în întregime după ce este lovit de o astfel de rachetă.
Primarul Mihai Chirica se află în acest moment în audieri la DIICOT în legătură cu modul în care Primăria Iași a permit intrarea în legalitate și autorizarea unei vile din Bucium construite în extravilanului municipiului.
Primarul Mihai Chirica se află în acest moment în audieri la DIICOT în legătură cu modul în care Primăria Iași a permit intrarea în legalitate și autorizarea unei vile din Bucium construite în extravilanului municipiului.
Domiciliile unor persoane din judeţele Olt, Dolj şi Vâlcea, bănuite de delapidare şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor unei societăţi care din această cauză ar fi ajuns în insolvenţă, au fost percheziţionate miercuri de poliţişti de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
De la începutul izbucnirii războiului ruso–ucrainean până în prezent, 60 de bărbaţi ucraineni au fost depistaţi pe raza judeţului Suceava după ce au trecut frontiera în mod fraudulos.