fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 13 Februarie 2024

Oamenii de știință au descoperit bucăți de meteorit care au căzut în apropierea Berlinului, chiar după miezul nopții, pe 21 ianuarie.

Publicat in Panorama
O femeie din Marea Britanie a văzut pe camerele de supraveghere doi polițiști care se uitau la Netflix în casa ei și făceau exerciții cu ganterele, scrie BBC.

Publicat in Panorama
DGA Arad a declanşat, marţi, verificarea activităţii mai multor angajaţi ai Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac 2 suspectaţi săvârşirea unor acţiuni asimilate faptelor de corupţie, acţiunea fiind iniţiată în urma unor sesizări ale CNAIR.

Publicat in Justitie
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii în municipiul Bucureşti şi alte trei judeţe, dintre care una la sediul unei instituţii publice, într-un dosar de corupţie.

Publicat in Justitie
Un tânăr dat în urmărire internaţională de autorităţile din Italia a fost prins într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Fălticeni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava, Roxana Iuliana Botezatu.

Publicat in Moldova
La Iași, consilierii județeni PNL – PMP au votat un buget al stagnării, al sărăciei. Secțiunea de „Dezvoltare” reprezintă numai 27% din totalul cheltuielilor. Diferența, adică aproape trei sferturi din bani, va fi utilizată pentru activitatea de zi cu zi, fiind încadrată la rubrica „Funcționare”. Alte administrații din țară, care pun accent pe investiții, deci pe dezvoltarea comunităților și pe creșterea nivelului de trai, au inversat demult: trei sferturi merg pentru progres și doar un sfert pentru aparatul bugetofag.

Publicat in Politica Locala
Recent s-au împlinit 30 de ani de la moartea lui Pablo Escobar, însă numele său continuă să fie amintit. Este cel mai cunoscut om din istoria Columbiei, iar viața pe care a dus-o a fost ecranizată de numeroase ori. De popularitatea sa încearcă să profite și oamenii de afaceri.

Publicat in Timp Liber
Secretele unui gazon perfect, soluții pentru prevenirea și tratarea bolilor la gazon și tehnologia de ultimă generație în întreținerea spațiilor verzi sunt câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul workshop-ului organizat la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV).

Publicat in Educatie
Pagina 3 din 3

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29