fbpx
 
Autorităţile olandeze au arestat un bărbat suspectat că a furat şi vândut datele personale a milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv ale aproape tuturor austriecilor, relatează miercuri Reuters şi dpa.

Un bărbat despre care presa înternațională scrie că este reporterul olandez Peter R. de Vries a fost împuşcat pe stradă, marţi, la Amsterdam.

Poarta de îmbarcare pentru un zbor de la Amsterdam spre România a fost închisă temporar luni, după o amenințare cu bombă a unui român care urma să zboare spre țară, scrie Algemeen Dagblad, citat de Libertatea.

Compania naţională de stat TAROM reia zborurile începând cu 2 mai. Prima destinaţie spre care se va putea zbura este Amsterdam, iar în următoarele zile vor fi zboruri și spre Atena, Paris şi Frankfurt, informează Mediafax.

Poliția olandeză a găsit 30 de telefoane mobile în colanții unui român, în timpul unui concert rock, după ce mai multe persoane au raportat că le-au fost furate dispozitivele, relatează BBC.

Voturile românilor care votează în Olanda la alegerile prezidențiale 2019 ajung în pubele de gunoi, a scris pe Facebook o româncă stabilită în Amsterdam, care a postat şi o fotografie în acest sens.

Fostul fotbalist al lui Burton Albion, olandezul Kelvin Maynard, a fost împuşcat mortal la 32 de ani, joi seara, în Amsterdam, Olanda. Din primele informaţii oferite de poliţie, doi bărbaţi pe o motocicletă sunt atacatorii.

Echipa engleză Tottenham Hotspur s-a calificat incredibil în finala Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o în deplasare pe Ajax Amsterdam cu scorul de 3-2, printr-un gol înscris în minutele adiţionale, în manşa a doua a semifinalelor.

Concurentul de la Vocea României, Fabian Sasu a fost găsit de poliție, după ce colegii lui de trupă au anunțat că acesta este de negăsit. Fabian Sasu își pierduse actele în vacanță.

 


Cursa Tarom Amsterdam - Bucureşti, care ar fi trebuit să aterizeze la ora 23:00, nu a mai decolat din Olanda din cauza unui incident grav. Aeronava a fost lovită de o maşină de bagaje şi se pare că a suferit avarii destul de serioase.

 


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31