fbpx
 
Situaţia tensionată din ultimele zile, pe fondul adoptării şi publicării OUG de modificare a codurilor penale, a generat o creştere semnificativă a căutărilor de zboruri către destinaţii din afară continentului.

 


Premierul canadian Justin Trudeau este anchetat de comisarul federal de etică pentru un posibil conflict de interese, după ce şi-a petrecut vacanţa de Anul Nou pe insula privată din Bahamas a lui Aga Khan, un cunoscut miliardar filantrop şi lider spiritual, scrie BBC.

 


Ministerul Transporturilor din Canada a anunţat că Moşul a trecut examenul de reînnoire a licenţei de pilot civil, tocmai la timp pentru a efectua distribuirea tradiţională a cadourilor în întreaga lume.

 


Canadienii au și ei parte din plin de capriciile iernii. Chiar şi cei mai experimentaţi şoferi n-au putut face faţă străzilor alunecoase din Montreal.

 


Site-ul pentru imigrații al Canadei a picat, în contextul în care Donald Trump este tot mai aproape de o victorie în cursa prezidențială. Este posibil ca unii dintre americanii care au glumit pe parcursul campaniei electorale că se vor muta în Canada dacă Donald Trump ajunge președinte să fi vorbit serios, scrie presa străină.

 

Principalul site pentru imigrații al Canadei a picat de mai mult ori în această noapte. Utilizatorii din SUA, Canada și Asia au văzut un mesaj de eroare internă când au încercat să acceseze site-ul  www.cic.gc.ca. Nici din România site-ul nu poate fi accesat.

 

Problemele au fost semnalate de mulți internauți pe Twitter.

 

După ce unii americani au spus, în glumă, că se vor muta în Canada dacă Trump va fi ales președinte, ideea a fost preluată de unele comunități canadiene. În februarie, insula din Cape Breton și-a făcut reclamă ca fiind un refugiu pentru americanii care vor să scape din SUA în eventualitatea în care candidatul republican ajunge la Casa Albă.

 

(Sursa: digi24.ro)


Ministrul Imigraţiei de la Ottawa, John McCallum, a anunţat luni noaptea că autorităţile canadiene au de gând să elimine regimul vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu data de 1 decembrie 2017.

 

Declaraţia vine la o zi după ce Canada şi UE au semnat acordul de liber schimb CETA, depăşind obstacolul impus anterior de executivul regional valon, informează Reuters.

 

Ca o etapă intermediară, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada doar pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA).

 

„Colaborăm îndeaproape cu România și Bulgaria și vom continua să lucrăm pentru trecerea la călătorii fără viză, pentru a ne asigura că eliminarea obligativității vizelor, atunci când va avea loc, va fi durabilă și pe termen lung", a declarat John McCallum, ministrul canadian al imigrației.

 

Acordul Economic şi Comercial UE-Canada a fost semnat duminică de premierul canadian Justin Trudeau, precum şi de liderii europeni Jean-Claude Juncker, Donald Tusk şi Robert Fico - premierul slovac asigură preşedinţia rotativă a blocului comunitar.

 

Executivul Cioloş a confirmat de duminică ridicarea vizelor pentru cetăţenii români în două etape, parţial de la 1 mai 2017 şi total de la 1 decembrie 2017.

 

„Guvernul României salută decizia Guvernului Canadei de a elimina complet vizele pentru cetăţenii români începând cu 1 decembrie 2017. Această decizie se regăseşte în declaraţia Summitului UE-Canada şi confirmă eforturile depuse de Guvernul României pentru a ajunge la acest rezultat", se arată într-un comunicat al Guvernului.

 

Executivul precizează că, „în urma discuţiilor intense din ultimele luni între cei doi prim-miniştri, Dacian Cioloş şi Justin Trudeau", Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de elimina total regimul de vize pentru toţi cetăţenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parţială de la 1 mai 2017.

 

(Sursa: realitatea.net)


Uniunea Europeană și Canada au semnat, duminică, la Bruxelles, Acordul Economic și Comercial Cuprinzător (CETA), a cărui semnare a întârziat cu trei zile din cauza unor aprinse dezacorduri interne în Belgia, relatează AFP și DPA.

 

Semnarea CETA a devenit posibila dupa ce Belgia a obținut acordul acestei regiuni. Parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia a dat, vineri, undă verde, după ce blocase procesul cu câteva zile înaintea iparafării acordului.

 

Reprezentantul permanent al României la UE, Luminița Odobescu, a semnat, sâmbătă, Acordul Cuprinzător Economic și Comercial UE-Canada.

 

Prin urmare, de la sfârșiutul anului 2017, românii vor putea călători în Canada fără vize.

 

Odata cu semnarea CETA, romanii „vor putea calatori fara vize in Canada" , a afirmat joi presedintele Klaus Iohannis. Cei care au mai avut viză de Canada, vor putea călători fără viză începând din mai 2017, iar ceilalți cetăețni români începând din decembrie 2017.

 

Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea, la 30 octombrie 2016, în cadrul Summit-ului UE-Canada, desfăşurat la Bruxelles, a Acordului economic și comercial cuprinzător între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte (CETA) şi a celui de Parteneriat Strategic între UE şi Canada.

 

Aceste două documente semnate în contextul Summit-ului vor avea o importanţă semnificativă pentru dezvoltarea și aprofundarea pe viitor a relaţiilor dintre UE și Canada.

 

Semnarea CETA are o semnificație deosebită din perspectiva dezvoltării în continuare a relaţiilor româno-canadiene, prin întrunirea premiselor pentru eliminarea pentru toți cetățenii români, de la 1 decembrie 2017, a regimului de vize aplicat de Canada.

 

Va fi, astfel, garantat inclusiv accesul egal şi integral al tuturor operatorilor economici şi comerciali români la oportunităţile economice pe care noul Acord le deschide.

 

Acordul CETA va contribui în mod direct la amplificarea și diversificarea schimburilor comerciale între Canada și UE și va conduce la valorificarea potențialului de cooperare transatlantic, prin crearea de noi oportunități comerciale și de investiții, prin îmbunătățirea accesului pe piață al bunurilor și serviciilor, precum şi prin consolidarea normelor privind comerțul bilateral între operatorii economici europeni și canadieni.

 

În egală măsură, semnarea Acordului CETA, urmare unei lungi perioade de negociere, reconfirmă soliditatea şi viabilitatea UE din perspectiva poziţiei sale de actor comercial global.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Probleme pentru diplomație română. Discuțiile privind ridicarea vizelor pentru cetățenii români ar putea fi amânate fără o dată precisă, după eșecul negocierilor dintre Uniunea Europeană și Canada privind acordul comercial CETA.

 

Acordul comercial a căzut datorită respingerii acestuia de către Belgia. Regiunea Valonia din interiorul Belgiei s-a opus acestui acord indicând chestiuni punctuale și de principiu care țin de protejarea pieței europene a produselor agricole, conform digi24.ro.

 

În cadrul negocierilor pentru semnarea acordului, Canada s-a arătat dispusă să ridice necesitatea vizei pentru cetățenii români ce vor să meargă în Canada începând de la 1 decembrie 2017, pentru ca România să nu se opună semnării acordului comercial, dar în urma eșecul înregistrat vineri, această chestiune ar putea fi amânată.

 

Eșecul privind semnarea acestui acord comercial cu Canada, ridică semne de întrebare importante privind negocierile un tratat similar cu Statele Unite, care este deja contestat de mai multe state membre UE.


Preşedintele Românie, Klaus Iohannis, a anunţat un acord cu Canada pentru ridicarea vizelor. Astfel, românii vor putea intra fără vize pe teritoriul Canadei de la 1 decembrie 2017.

 

Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, unde se desfășoară summit-ul UE.

 

„Am o veste bună în acestă dimineață. S-a ajuns la un acord cu partea canadiană. Un acord rezonabil pentru ambele părți. România își retrage rezervele față de acordul CETA. Astfel,  România nu mai are nici un fel de obiecțiuni privind acordul comercial cu Canada. Este o înțelegere care e destul de bună”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

 

România a câștigat câteva luni în urma negocierilor. Astfel, din mai 2017, nu vor mai avea nevoie de viză pentru Canada cei care au mai avut vize pentru această țară, iar din decembrie 2017, vizele vor fi eliminate total.

 

În urma acestui acord, România renunță la obiecțiile față de tratatul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Un copil de 8 ani din Canada a încercat un experiment pe cont propriu.

 

Băiatul fuma deja de un an de zile, dar, din plictiseală şi din lipsă de bani, a zis să încerce să obţină ţigări de la trecători.

 

Din nefericire pentru societatea în care trăim, puştiul a avut succes. A fumat din mila altor adolescenţi, dar şi a unei blonde 25 de ani, care stătea lângă vitrina unui magazin. Fără să ezite, femeia i-a dat copilului o ţigară.

 

(Sursa: realitatea.net)


Pagina 5 din 6

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30