fbpx
 
Cu doar două ore înainte de infarctul care i-a fost fatal, regretatul Ioan Gyuri Pascu fusese consultat de un medic de pe ambulanţa chemată la domiciliul fostei soții a artistului care i-a administrat doar un calmant şi i-a spus că ar fi vorba doar despre un banal atac de panică.

 

„Au trimis o ambulanță de tip AMD, de consultații la domiciliu, cu un echipaj format dintr-un șofer și un medic. Gyuri era agitat și medicul i-a dat doar un calmant, un diazepam, i-a pus diagnosticul de atac de panică și a plecat”, a declarat o sursă pentru Gazeta Sporturilor, chiar de la Ambulanța București.

 

Peste mai puțin de două ore, a urmat un alt apel la 112, la care au ajuns, de această dată, trei mașini: două de la SMURD și oambulanță de tip C, cu medic, de la Ambulanța București.

 

Dar Ioan Gyuri Pascu nu a mai putut fi resuscitat.

 

„În ultimele trei zile, la Ambulanță a fost o stare de alertă. Directorul Alice Grasu și-a dat seama că ceva a fost în neregulă și a discutat îndelung cu medicul. A cerut ca totul rămână secret”, spune sursa de la Ambulanța București.

 

Gazeta Sporturilor a contactat-o pe Alis Grasu, care a confirmat, fără ezitare, evenimentele din noaptea de 25 spre 26, scrie tolo.ro.

 

„Da, în jurul orei 3, la 10 minute după apel, o ambulanță de consult a ajuns în casa unde era Gyuri Pascu. Tensiunea era bună, 12 cu ceva, pulsul era bun, de 74. Soția tot spunea că domnul Pascu face atacuri de panică, astfel încît medicul i-a administrat o jumătate de fiolă de diazepam”, a povestit Alis Grasu, precizând că diagnosticul medicului a fost ”Atac de panică”.

 

Tot domnia sa spune că următorul apel a fost primit „după ora 4”.

 

„La următorul apel la 112, cel de după ora 4, au ajuns două mașini de la SMURD și o ambulanță de tip C, cu medic de la noi. Nu sînt niciodată prea mulți oameni pentru o resuscitare. Dar medicul nostru n-a mai intervenit,pentru că cei de la SMRD i-au spus că se ocupă ei și ambulanța noastră a plecat”, a mai precizat Grasu, potrivit tolo.ro.

 

Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, s-a stins, luni dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Ştefania L., fetiţa de şase ani din judeţul Constanţa care a fost mutilată de remorca unui tractor care s-a desprins în mers, are nevoie urgentă de un antibiotic care nu se găseşte în ţară.

 

Fetiţa care a trecut prin trei intervenţii de amploare de salvare a picioarelor a dezvoltat la membrul inferior stâng o infecţie cu fungi. Potrivit medicilor, această infecţie provocată de ciuperca Aspergillus a apărut din cauză că fetiţa a stat în praf, pe drum, după ce s-a produs accidentul.

 

Conducerea Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi a solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin pentru a aduce în ţară antibioticul Amfotericină B, indicat în tratarea infecţiei.

 

„Fetiţa are în acest moment, la piciorul reimplantat, o infecţie cu fungi, provocată de ciuperca Aspergillus, luată din praful în care a stat când a căzut. Am făcut apel la DSP Iaşi care a intervenit la Ministerul Sănătăţii pentru că pacienta are nevoie de un antibiotic numit Amfotericina B care nu este în ţară sau se găseşte, dar extrem de rar. Avem promisiuni că îl vom primi în scurt timp”, a arătat pentru „Adevărul” dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

 

În prezent, starea copilei este gravă, dar stabilă. Ştefania a trecut peste trei intervenţii majore, două de salvare a picioarelor şi una de reconstrucţie a membrului stâng, cel care a fost cel mai afectat de traumă. Ultima intervenţie pe care au realizat-o medicii ieşeni, cea de reconstrucţie, a avut loc luni şi a durat 21 de ore.

 

Pe lângă leziunile severe de la nivelul picioarelor, pacienta mai prezintă o contuzie pulmonară care îi cauzează probleme de respiraţie. În plus, Ştefania are clavicula şi câteva coaste rupte.

 

Fetiţa de şase ani din judeţul Constanţa căreia i-au fost strivite picioarele a intrat în prima operaţie după aproape nouă ore de la producerea tragediei.

 

Procedura a fost întârziată din cauza lipsei unei echipe multidisciplinare care să poată contribui la reimplantarea şi reconstrucţia picioarelor. Astfel, victima în stare critică a fost transferată aerian de la Constanţa la Bucureşti şi apoi de la Bucureşti la Iaşi.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Pagina 11 din 11

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30