fbpx
 

Declarația funcționarului Victor Gavriluță: „Dosarul de edificare avea în spate tot dosarul, cu fotografii, pentru primar și viceprimar. Atestatul era capsat peste autorizație și imaginile de la fața locului”

Mihai Chirica i-a spus lui Gabriel Ghergheșanu să rezolve edificarea blocului lui Gheorghe Cheșcu, imobil cu 6 niveluri în plus. Funcționarul din Primărie nici măcar nu știa unde e blocul

Chirica i-a dat un număr greșit: 176. Ghergheșanu l-a întrebat pe Whats App care e adresa corectă și i-a răspuns viceprimarul Gabriel Harabagiu: „La mine, vă rog, 8-8.30”

Numărul corect al blocului, 95G, i-a fost dat verbal, pe holul Primăriei

Celălalt funcționar, Victor Gavriluță, a explicat că dosarele de edificare la blocuri erau trimise la primar și viceprimar cu toate planșele atașate, cu autorizația inițială și cu fotografii-martor. Nu aveai cum să nu vezi ilegalitatea

Patru edificări succesive la același bloc au semnat primarul Chirica și vicele Harabagiu, în octombrie 2018, pentru că OCPI descoperea inadvertențe care puteau da în vileag ilegalitatea

După ancheta REPORTER DE IAȘI, din ianuarie 2022, dosarul de atestare a dispărut din arhiva Primăriei, iar certificatul a fost șters din rețeaua informatică

La OCPI falsul era la fel de mare, pentru că intabularea s-a făcut după ce anterior fusese respinsă. Știau dar au închis ochii

Chirica și Harabagiu continuă să nege, primarul a cerut expertiza propriei semnături și a declarat la DNA că Mafia Imobiliară nu există, e o invenție a lui Gabriel Gachi de la REPORTER DE IAȘI

Dosarul Flux de la Tribunal arată că un bloc cu 51 de apartamente, construit ilegal, poate fi intabulat printr-o operațiune-fulger, cu ordine directe de la primar, iar apoi acesta să spună că nu știa nimic


Familia ține vila încuiată, locuind în Iași

Chiria decontată este de 430 de euro/lună, la care se adaugă și un mic consum de combustibil, de 30 de euro/lună

Oana Bodoga s-a abținut în dosarul în care Mihai Chirica este inculpat, pentru că soțul ei lucrează la Evidența Populației, o Direcție a Primăriei

Familia Bodoga n-a dorit să explice de ce nu folosesc vila din Valea Lupului și stau într-o altă casă închiriată cu bani de la Tribunal


Adrian Mereuță a făcut la rândul său cerere de abținere, dar președintele Tribunalului Iași i-a respins-o

Judecătorul poate însă reveni invocând alte motive de abținere

Este al șaselea judecător din cei 15 ai Secției Penale care nu vrea să intre în Dosarul Flux

Ce credibilitate mai poate avea Iașul ca oraș dezvoltat, cu instituții puternice și cu puteri separate în stat?


Tribunalul Iași a stabilit pentru 1 februarie primul termen de judecată în dosarul „Flux”.

Un complet de judecată de la Curtea de Apel Iași a stabilit, în această după-amiaă, prin decizie definitivă, că procurorul de caz a respectat toate prevederile legale în timpul urmăririi penale și în întocmirea rechizitoriului din Dosarul Flux. Decizia a venit după ce un procuror DNA a suplinit câteva lipsuri din rechizitoriu invocate de completul de judecată la termenul din 15 decembrie 2023.

Judecătorii Curții de Apel Iași au cerut procurorilor DNA noi clarificări în dosarul „Flux” în ceea ce-l privește pe inculpatul Mihai Chirica, urmând ca pe 11 ianuarie 2024 să fie continuată verificarea legalității privind administrarea probelor pe durata urmăririi penale.

Cererea lui Mihai Chirica de strămutare a Dosarului „Flux” a fost respinsă joi, 7 decembrie, de judecătorii Curții Supreme.

Avocații au preluat rolul de iepuri care fug în toate direcțiile pentru a nu fi prinși de judecătorul de Cameră Preliminară

Cătălin Boacnă și Sandra Grădinaru găsesc alternativ motive ca să lipsească de la termene și procesul să fie amânat la nesfârșit

E un joc de copii: pe 19 septembrie, cineva a plecat în concediu de odihnă, apoi o rudă a făcut accident vascular, iar apoi celălalt avocat a preluat ștafeta, plecând câteva zile: „Am cazarea plătită”

S-a amânat pe 3 octombrie, pe 10, pe 17, acum pe 30 octombrie

Judecătorul nu vrea să le mai facă jocul. Suntem la apelul în Camera Preliminară. Dacă se intră pe fond în ianuarie-februarie, Mihai Chirica riscă să aibă o sentință pe fond până la alegerile din septembrie


Avocații au preluat rolul de iepuri care fug în toate direcțiile pentru a nu fi prinși de judecătorul de Cameră Preliminară

Cătălin Boacnă și Sandra Grădinaru găsesc alternativ motive ca să lipsească de la termene și procesul să fie amânat la nesfârșit

E un joc de copii: pe 19 septembrie, cineva a plecat în concediu de odihnă, apoi o rudă a făcut accident vascular, iar apoi celălalt avocat a preluat ștafeta, plecând câteva zile: „Am cazarea plătită”

S-a amânat pe 3 octombrie, pe 10, pe 17, acum pe 30 octombrie

Judecătorul nu vrea să le mai facă jocul. Suntem la apelul în Camera Preliminară. Dacă se intră pe fond în ianuarie-februarie, Mihai Chirica riscă să aibă o sentință pe fond până la alegerile din septembrie


Mihai Chirica se apără în Dosarul Flux dând vina pe slugile sale credincioase: Victor Gavriluță și Gabriel Ghergheșanu

Ca să scape, primarul susține chiar că i-a falsificat semnătura pe edificarea contrafăcută de la Blocul Flux

Funcționarul din Primărie tace, deși a fost trimis în judecată, sperând ca o parte din acuzații să fie prescrise peste 4 luni, în octombrie

Avocații vor strămutarea dosarului în alt oraș, reclamând presiunea mediatică din Iași


Pagina 1 din 2