fbpx
 
Un bărbat din Piteşti riscă deschiderea unui dosar penal după ce şi-a scrijelit numele pe zidul cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, suspectul declarând jandarmilor că a făcut acest gest din plictiseală, a informat, miercuri, IJJ Hunedoara.

Un accident neobișnuit s-a petrecut duminică seară în orașul german Schwabach: un șofer care, din câte se se pare, conducea cu o viteză amețitoare, a pierdut controlul asupra direcției și s-a înfipt cu mașina în zidul unei case, la primul etaj.

O trecere de pietoni din municipiul Suceava care ducea într-un zid a fost refăcută pe exact aceeași locație, spre nemulțumirea viceprimarului care a făcut publică situația.

Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump, a fost inculpat şi arestat joi pentru deturnare de fonduri adunate printr-un site de finanţare participativă menită a contribui la "construirea zidului" promis de preşedintele american la frontiera dintre SUA şi Mexic, a transmis joi procuroarea federală din Manhattan, potrivit AFP, DPA şi Reuters.

Un zid s-a prăbușit peste un tânăr de 22 de ani, care muncea în construcții. Pompierii au fost chemați imediat la locul accidentului, pe strada Caras, din Timișoara.

Un membru al Casei Regale a României va ajunge în faţa judecătorilor de la Iaşi. Fiul Principesei Ileana a României şi al arhiducelui de Habsburg este acuzat de procurori de distrugere. Dominic Lothringen de Habsburg nu a avut grijă de conacul din Poieni, care i-a fost retrocedat, şi l-a lăsat să se distrugă bucată cu bucată, spun anchetatorii. Din clădirea istorică a mai rămas un zid şi câteva cărămizi, scrie Digi24.

O spargere s-a produs în timpul nopții la o casă de amanet din Bârlad, din zona Stadion. Hoții au pătruns printr-un sediu unde funcționa un centru de reparat televizoare și au spart peretele despărțitor.

Preşedintele Donald Trump s-a adresat marţi naţiunii americane în legătură cu construirea gardului de la frontiera cu Mexicul, pentru a asigura securitatea graniţei împotriva imigranţilor, într-un discurs televizat, transmis de CNN, citat de Mediafax. Președintele Trump a dat vina pe democrați pentru oprirea a activităţii administraţiei timp de 18 zile, declarând că problema ar putea fi rezolvată cu ușurință dacă oponenții săi politici vor ceda cerințelor sale privind finanțarea zidului.


"Guvernul rămâne închis pentru un singur motiv: democrații nu vor finanța securitatea frontierelor", a declarat Trump în cadrul discursului susţinut din Biroul Oval.

 Democrații și-au exprimat sprijinul pentru pașii de securitate la graniță, cum ar fi îmbunătăţirea tehnologiei, dar au refuzat să ofere sprijin pentru construirea unei bariere la graniță. Trump a spus că va relua miercuri discuțiile cu democrații.

 "Această situație ar putea fi rezolvată într-o ședință de 45 de minute", a spus el. "Am invitat mâine liderii Congresului la Casa Albă pentru a face acest lucru.", a adăugat Trump.

 Președintele Trump a deschis primul discurs oficial din biroul de la Casa Albă avertizând asupra "unei creșteri a crizei umanitare și de securitate de la frontiera noastră de sud", despre care majoritatea experților spun că este în contradicție cu faptele. Problema imigrației, a spus Trump, este "o criză a inimii, o criză a sufletului". Trump a afirmat că SUA nu mai poate găzdui imigranții care intră ilegal în țară.

 "Nu avem spațiul nesesar pentru a-i ține și nu avem nici o modalitate de a-i întoarce prompt acasă în țara lor", a spus Trump.

 "Toți americanii suferă dinn cauza imigrației ilegale necontrolate", a precizat Trump. "Acest lucru restrânge resursele publice și scade numărul locurilor de muncă și salariile", a adăugat acesta.

 Trump a susținut că "zidul va fi plătit, de asemenea, în mod indirect prin noul acord comercial cu Mexic". Președintele american a catalogat problema frontierei ca pe o criză și s-a opus crimelor comise de imigranții ilegali. Trump a recunoscut violnţele cu care se confruntă migranții în timpul călătoriei în SUA, declarând: "Una din trei femei este agresată sexual în trecerea periculoasă prin Mexic. Femeile și copiii sunt cele mai mari victime ale sistemului nostru defect. Aceasta este realitatea tragică a imigrației ilegale la frontiera noastră de sud." Discursul președintelui american âl puteți urmări aici.


„Oricât ar deturna discuția Liviu Dragnea, realitatea e simplă: cheltuielile bugetare sunt cu 22,1% mai mari decât în primul trimestru din 2017, care, la rândul lor, erau oricum mai mari decât cele din 2016. Asta înseamnă un singur lucru: România se îndreaptă cu viteză spre zid”, este de părere deputatul PNL Marius Bodea.

 


O femeie de 65 de ani, din Fierbinţi, judeţul Dâmboviţa, a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce o bucată din zidul unei vechi bucătării de vară s-a surpat peste ea.

Pagina 1 din 2