„După șase ani minunați, Darren și cu mine am decis că este momentul să punem capăt colaborării noastre. Îți mulțumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare mai bună, un om mai bun! ” scrie Simona Halep pe pagina sa de socializare.
Darren Cahill este considerat unul dintre cei mai buni antrenori de tenis din lume, iar din 2015 a început să lucreze cu Simona Halep. Alături de el, românca a ajuns numărul 1 mondial și a câștigat primul să turneu de Grand Slam.
Cei doi au anunțat și în 2018 că nu vor mai lucra împreună, după ce Cahill a decis să renunțe la antrenorat pentru o perioadă de 1 an pentru a se dedica familiei. Acesta s-a întors alături de Simona Halep în anul 2020.
Simona Halep a câștigat 8 trofee majore antrenată de Darren Cahill, printre care Rolland Garos, Montreal și Indian Wells.
Sursa: Europa FM