fbpx
 
Patru terenuri de 1 milion de euro ale unui mic funcționar la stat. Averea ascunsă a lui Radu Grigoraș / Ep. 2

Patru terenuri de 1 milion de euro ale unui mic funcționar la stat. Averea ascunsă a lui Radu Grigoraș / Ep. 2


REPORTER DE IAȘI dezvăluia, săptămâna trecută, schema prin care Radu Grigoraș și Bogdan Șavlovschi, foști directori la Oficiul de Cadastru, au pus mâna pe 8,3 ha în zona Copou-CA Rosetti

Episodul 2: Grigoraș mai are trei terenuri excepționale în Iași – Copou, Galata, Bucium - și unul de peste 10.000 mp în Tunari, zona de nord a Bucureștiului

Toate proprietățile, mai puțin cea din București, sunt pe numele părinților. Actualul director de Patrimoniu de la Primărie nu are pe numele său nici măcar apartamentul în care locuiește

Toată cariera lui Radu Grigoraș a fost la stat, având salarii modeste. Achiziția unor terenuri atât de valoroase, pe care acum obține certificate de urbanism pentru a construi blocuri, este un mister. Nimeni nu explică mecanismul prin care anumiți funcționari publici sunt milionari în euro

Radu Grigoraș are un teren de peste 800 mp în apropiere de Inspectoratul Județean de Poliție. Vrea să construiască un bloc

Familia lui Radu Grigoraș (46 de ani), șeful Direcției Exploatare Patrimoniu din Primăria Iași, deține terenuri a căror valoare de piață depășește 1 milion de euro. Aproape 1.400 mp în Bucium și 800 mp în Copou, lângă pârtia de schi. În ambele situații a sondat terenul pentru a construi blocuri.

Încă 500 mp pe Podișului, în Galata, la doar câteva sute de metri de vila în care locuiește primarul Mihai Chirica.

La acestea se adaugă cele 2,65 hectare de pădure din Aleea Sadoveanu și încă un hectar agricol în Tunari (Ilfov).

Oficial, Grigoraș pozează în cel mai sărac director din garnitura lui Chirica: datorii de 20.000 euro și o mașină fabricată acum 13 ani. Nici măcar locuință nu are. Stă într-un apartament înregistrat tot pe numele părinților. „Pe mine, administrația m-a încurcat”, a spus Radu Grigoraș.

Totuși, chiar dacă nu consideră o mare lovitură salariul de 2.000 de euro lunar ca director, Grigoraș nu pleacă în privat: „Sigur că nu mă ține nimeni legat, dar odată cu trecerea timpului, am devenit destul de bun în ceea ce fac”. Ca director la Exploatare Patrimoniu, acesta administrează spațiile comerciale, pădurile, Fortus, clădirile istorice, baze de agrement, cele sportive.

Teren pe Stradela Copou, la 20 m de Șoseaua Sărărie

I. Parcelă de 800 mp pe stradela Copou, lângă pârtie. Acum, o avere

Pe 6 aprilie 2005, Neculaie Grigoraș (tatăl directorului) a cumpărat de la soții Nela-Bianca Pavel și Marius-Adrian Pavel (deveniți ulterior nașii lui Cristian Adomniței) 736 mp + 64 mp = 800 mp pe stradela Copou 5-7, în apropierea pârtiei de schi. La rândul lor, soții Pavel luaseră terenul de la mai mulți moștenitori ai unei bătrâne care locuise acolo și decedase.

Prețul tranzacției dintre Pavel și Neculaie Grigoraș a fost de 1.152.000.000 lei (vechi). Adică, vreo 32.000 euro la vremea aceea. „Am luat terenul din Copou cu gândul să fac bloc. Când nimeni nu făcea blocuri. Angajându-mă eu în Prefectură în 2008, n-am mai făcut nimic, tocmai să nu iasă discuții”, a afirmat Radu Grigoraș.

Despre vânzători, soții Pavel, actualul director din Primărie a spus că-i cunoștea anterior tranzacției, toți trei fiind originari din județul Bacău. „Ei erau de loc din Bacău. Și Bianca și soțul. Tatăl lui Adrian Pavel a fost șef de secție la SMA și tata a fost șef de bază recepție. Plus că eu mă știam cu dânșii din facultate”, a menționat Radu Grigoraș.

Pentru respectiva parcelă din Copou, Radu Grigoraș a testat terenul la Primărie atât pentru case cât și pentru bloc. „Dacă obține PUZ pentru o casă, atunci terenul valorează 3-400 euro/mp. Dacă scoate PUZ pentru bloc, atunci metrul pătrat este cotat la 7-800 euro”, a explicat un expert imobilar. Acest lucru înseamnă că valoarea de piață a terenului familiei Grigoraș este între 300.000 euro și 600.000 euro dacă ar scoate PUZ și l-ar vinde.


Terenul de 1.400 mp din Fundac Păun face parte dintr-o categorie de proprietăți scumpe, în zone rezidențiale vânate

II. Aproape 1.400 mp în Bucium de la fosta iubită. Un chilipir
Pe 12 octombrie 2016, Neculaie Grigoraș a cumpărat 1.389 mp de la Gabriela Antipa (fost consilier local PNL). În Bucium. Preț: 40.000 lei (9.000 euro). Antipa îl cumpărase în 2007. În tranzacția cu Neculaie Grigoraș, fostul ales local PNL a fost reprezentată de Radu Grigoraș.

„Eu am avut procură de la ea și i l-am dat tatei. Dar cu Antipa am fost într-o relație. De prietenie, de concubinaj. Și terenul a fost luat de pe timpul ăla pe numele ei. În urma unei relații de ani de zile, din acel partaj de facto, pentru că am avut multe lucruri la comun, a rezultat ăsta. Ea s-a mutat în București, și l-a dat tatălui meu la un preț avantajos”, a declarat Radu Grigoraș, care continuă să amestece „partajul” său cu banii părinților.  

Având deschiderea la un drum betonat, terenul lui Radu Grigoraș se pretează atât pentru blocuri, cât și pentru case

Acel teren valorează acum peste 90.000 euro, de 10 ori mai mult. Și aici ar fi existat intenția construirii unor blocuri. „Nu e nimic acolo, teren gol. Cu toate că, recunosc, mi-ar fi plăcut să fac blocuri”, a spus Grigoraș. Care a completat că nu a făcut nimic din cauza funcțiilor publice pe care le-a deținut, jurist la Prefectură, director la Oficiul de Cadastru și acum șef al Direcției Exploatare Patrimoniu de la Primăria Iași.  

Prin mâinile lui Radu Grigoraș au trecut peste 11.000 mp în Galata

III. Platoul Galata: 180.000 euro de la Fiterman pentru 9.600 mp

Pe 10 iulie 2002, Neculaie Grigoraș (tatăl) a cumpărat, prin mandatar Radu Mihai Grigoraș (fiul), 11.125 mp teren de la Mărioara Costică. Extravilan municipiul Iași. Prețul declarat: 12.000 USD. Terenul e în Galata, strada Podișului. În 2006, Grigoraș a vândut mare parte. „Au fost 9.600 mp tranzacționați către Solomon Fiterman pentru 180.000 euro. Și la încă două persoane, dar suprafețe mici. Nu e construit nimic”, a spus Radu Grigoraș. Astfel, din 1,1 hectare, familia Grigoraș mai deține doar 500 mp (40.000 euro valoare de piață).

Terenul din Galata este plat într-o zonă în care sunt reședințele câtorva dintre cei mai bogați oameni din Iași

În ultimii 25 de ani, familia Grigoraș a mai avut și alte proprietăți în Iași sau în zonele limitrofe. „A mai fost una în Valea Lupului de 43.000 euro, un apartament de 20.000 euro”, au fost tranzacții trecute de Radu Grigoraș la categoria „și altele”. Toate pe părinții săi.

 Părinții din Podu Turcului trăiesc modest dar stau pe o avere de 1 milion de euro

IV. 1 ha la Tunari, în nordul Bucureștiului

Directorul Primăriei stă în Iași într-un apartament de două camere care, în acte, aparține tot părinților săi. În cea mai recentă declarație de avere completată de Radu Grigoraș în vara acestui an, acesta a notat:
- 10.600 mp teren agricol în Tunari, județul Ilfov
- un autoturism Mitsubishi Lancer fabricat în 2009
- nu are depozite bancare
- are două credite în valoare de 6.800 euro și 96.000 lei
- ca director la Primărie a câștigat anul trecut 114.725 lei, o medie lunară netă de 9.560 lei
REPORTER DE IAȘI a scris, săptămâna trecută, că părinții Lucreția și Neculaie Grigoraș mai dețin 2,65 hectare de pădure în Copou, în apropierea Școlii Normal „Vasile Lupu”. Terenul a fost achiziționat în 2014 în schimbul a 50.000 de euro. În afara tranzacțiilor imobiliare de sute de mii de euro, părinții lui Grigoraș trăiesc modest. Pensionari, mama a fost refent la Primăria Podu Turcului, tata, șef de bază la Comcereal, cu venituri lunare oficiale de doar câteva sute de euro chiar și când erau în activitate.
Directorul Grigoraș cunoaște la perfecție ce s-a întâmplat cu fiecare teren în parte. Interogările la Primărie pentru certificatele de urbanism au la contact numărul său de mobil. Cu toate acestea, niciuna dintre proprietățile imobiliare din Iași nu este pe numele său. „Pentru că în administrația publică nu știi niciodată ce se întâmplă. Doamne ferește, te trezești cu vreun sechestru. Plus că banii au fost ai părinților”, a motivat el.

Article image
Cum au pus mâna Grigoraș și Șavlovschi pe 8 ha la poalele Copoului. Cei doi erau colegi la Oficiul de Cadastru, devenind directori unul după altul Bogdan Șavlovschi fusese mandatat să obțină retrocedarea de teren de către o octogenară din București, care se chinuia de aproape 20 de ani să intre în posesie. În doar câteva luni s-a rezolvat Cei care au dat retrocedarea au și cumpărat pământul pe un preț foarte mic. Radu Gri...
Autor Cezar Moraru Anchete 11 Noiembrie 2022


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: