fbpx
 
NASA anunță dezvăluiri extrem de importante despre proiectele de căutare a vieții extraterestre

NASA anunță dezvăluiri extrem de importante despre proiectele de căutare a vieții extraterestre


NASA a programat pentru joi seara o conferinţă de presă misterioasă în care spune că va face un anunţ important despre proiectele de căutare a vieții extraterestre.

 

NASA face joi seara un anunţ despre oceanele aflate pe alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar. Anunţul va fi făcut la ora nouă seara, ora României, când Agenţia Spaţială Americană va prezenta noile rezultate ale misiunilor Cassini şi Hubble.

 

Potrivit unor zvonuri din lumea ştiinţifică, citate de The Sun, NASA a descoperit „o regiune care poate găzdui viaţa" în oceanul de pe Enceladus, unul dintre sateliţii lui Saturn.

 

Un fost angajat al NASA a lăsat să se înţeleagă ce va anunţa agenţia spaţială americană în această seară: descoperirea unor „vânturi hidrotermale în adâncul oceanului acoperit de gheaţă". Acesta ar fi un indicator al unui mediu care poate găzdui viaţa extraterestră.

 

Agenţia Spaţială Americană şi-a făcut un obicei din a ţine comunitatea ştiinţifică şi nu numai cu sufletul la gură. Ultimul anunţ important făcut de NASA a fost în luna februarie, când a informat că a descoperit şapte planete care orbitează în jurul unei stele, în afara sistemului nostru solar, la o distanţă de 39 de ani lumină de Terra şi care au potenţialul de a găzdui forme de viaţă.

 

Cercetătorii se întreabă însă de ceva vreme dacă nu cumva omenirea a căutat viaţă extraterestră în locuri greşite. Unii oameni de ştiinţă cred că sunt şanse mai mari să găsim aşa ceva în oceanele de pe sateliţii naturali ai unor planete din sistemul nostru solar.

 

Pe Enceladus, unul dintre sateliţii planetei Saturn se află un ocean de mari dimensiuni, ascuns însă sub o crustă groasă de gheaţă, după cum a descoperit acum câţiva ani misiunea Cassini.

 

Un alt corp ceresc care le-a atras atenţia cercetătorilor de la NASA este Europa, una dintre lunile planetei Jupiter. Agenţia Spaţială Americană vrea să trimită o misiune robotizată pe Europa, un enigmatic corp ceresc pe care s-ar afla un ocean ce ar putea adăposti forme de viaţă, cred oamenii de ştiinţă.

 

În plus, NASA intenţionează să trimită un submarin în spaţiu. Acest lucru se va întâmpla în jurul anului 2040, când Agenţia Spaţială Americană va explora oceanele de hidrocarburi de pe Titan, cel mai mare dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn

 

(Sursa: realitatea.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: