fbpx
 
Postăvaru și fostul polițist Melniciuc s-au făcut patroni de taxiuri

Postăvaru și fostul polițist Melniciuc s-au făcut patroni de taxiuri


Un paradox: firmele mari de taximetrie au pierderi uriaşe, încât nu înţelegi cum mai funcţionează. Opt taxiuri are Doru Postăvaru şi patru Melniciuc, primul fiind acţionar, în total, la patru firme de profil. Postăvaru a fost condamnat pentru proxenetism, dar acum este reabilitat, iar Melniciuc a stat la puşcărie de două ori pentru luare de mită. Liderii pieţei sunt de neatins: familia Norocea are 140 de autorizaţii, Mircea Manolache 99, iar Cătălin Toderaşcu şi misterioasa septagenară Maria Podoleanu, câte 80

 

Doi foşti puşcăriaşi, unul provenit din lumea interlopă şi celălalt din Poliţie, se reabilitează făcând un ban cinstit din afaceri cu taximetre.

Îşi făcuse planul B

Marius Dănuţ Melniciuc (39 de ani) şi soţia sa, Simona Mihaela (35 de ani) deţin două societăţi care au primit de la Primăria Iaşi patru autorizaţii de taxiuri pe raza municipiului. Trei sunt înregistrate pe firma Trans Tax MSM SRL, înfiinţată în 2014 şi una pe MSM Automotive SRL, fondată cu un an mai devreme. Anul trecut, cele două societăţi au avut împreună o cifră de afaceri de aproape 300.000 de lei. Prima a avut pierderi de 7.500 de lei, a doua profit de aproape 13.000 de lei. Bărbatul mai este asociat la o altă firmă de profil, Damarsym SRL, dar aceasta nu are deocamdată vreo autorizaţie pe numele ei.

În urmă cu câţiva ani, Melniciuc a fost condamnat la închisoare cu executare în două dosare, o dată la 3 ani, ulterior la 7 luni, intrând la puşcărie după ce fusese eliberat. A fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, ancheta în care a fost implicat purtând numele generic de „Dosarul Rutiera”. Condamnarea i-a forţat plecarea din Poliţie.

 

Fostul agent de poliţie Marius Dănuţ Melniciuc a ajuns în branşa taximetriştilor

 

Interlopul-afacerist

Mult mai pus pe treabă în domeniu pare Doru Postăvaru (46 de ani), la un moment dat unul dintre cei mai temuţi interlopi din Iaşi. După anii de puşcărie pentru infracţiunea de proxenetism, Postăvaru a lăsat la o parte infracţiunile, în 2010 a obţinut o sentinţă prin care din cazier i-au fost şterse condamnările şi, de puţină vreme, „are opt maşini la stradă”, cum s-ar spune în limbajul taximetriştilor.

Două sunt pe firma Culda Taxi SRL, trei pe Britania Andrada SRL, alte două pe Oil Invest Moldova Trading SRL şi una pe Dorsi Car SRL. În primele trei deţine câte 40% (restul părţilor sociale sunt ale unui anume Vladimir Bulsievici), iar în ultima firmă este asociat cu soţia sa, Carmen Simona şi cu Lucian Constantin Rusu, consilier al primarului din Bârnova. 

Postăvaru mai apare şi în acţionariatul altor firme cu obiect de activitate similar, dar care nu au reuşit încă să pună mâna pe mult-râvnitele autorizaţii: Sirius Tax SRL şi Jupiter Tax Company SRL. 

Conform datelor oficiale, în 2017, cele patru firme cu maşini la stradă ale lui Postăvaru au avut o cifră de afaceri totală de circa 320.000 de lei. Două au avut profit net de 16.000 de lei, iar celelalte – pierderi nete de 35.000 de lei.

O modă: soţiile în firme

Atât Melniciuc, cât şi Postăvaru sunt însă departe ce cei care fac legea în Iaşi pe această piaţă. Aproape 25% dintre cele 1.800 de autorizaţii eliberate de municipalitate sunt deţinute de patru familii: Norocea, Manolache, Toderaşcu şi Podoleanu. 

Stomatologul Victor Norocea controlează 140 de maşini prin intermediul a patru firme la care asociaţi sunt soţia sa, Rodica, şi fiul său vitreg, Radu, ultimul - implicat în mai multe scandaluri în perioada recentă. Cele patru societăţi (Speed Trans Invest, RVR Logistic, RVR Expediţion şi R.V.R. Taxi) au avut în 2017 o cifră de afaceri însumată de 4,9 milioane lei, un profit net de 133.000 lei şi o medie de doar 47 de angajaţi, deşi figurează în scripte cu 140 de autorizaţii.

Cel mai vocal reprezentant al branşei, în paralel politician, Mircea Manolache, are tot soţia în firmele Delcar SRL şi Alex Trans Invest SRL prin care controlează 99 de autorizaţii. Circa 5 milioane de lei a fost cifra de afaceri a celor două firme în 2017, an cu pierderi foarte mari, de circa 600.000 de lei. 111 angajaţi a raportat Manolache.

 

La fel ca Melniciuc, şi Doru Postăvaru şi-a implicat soţia în afacere

 

Toată lumea pierde

Fostul patron de la Lux, Cătălin Toderaşcu, activează acum sub sigla Taxi Iaşi SRL, societate înfiinţată în 2015, care doi ani mai târziu a avut o cifră de afaceri de 1,7 milioane lei, 76 de angajaţi şi pierderi imense, de 1,4 milioane lei.

La fel ca Toderaşcu, societatea Movicriss SRL are 80 de maşini. Patronată de o bătrână de 74 de ani din Comarna, Maria Podoleanu, reprezentată însă tot timpul la Registrul Comerţului de o rudă pe nume Petru (57 de ani), Movicriss abia a depăşit în 2017 o cifră de afaceri de 500.000 de lei, având pierderi de peste 176.000 de lei.

O analiză a cifrelor contabile ale acestor societăţi, pe mai mulţi ani, arată că acestea fie înregistrează pierderi an de an, uneori foarte mari, fie au profituri foarte mici. Este şi cazul firmei care vine puternic din urmă pe această piaţă în Iaşi, Monden Travel SRL, cu 31 de autorizaţii. Societatea Mădălinei Mihaela Sandu (38 de ani) a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,2 milioane lei şi pierderi nete de aproape 270.000 de lei.

Prinşi cu ocaua mică de Consiliul Concurenţei

Şapte dintre firmele de profil din Iaşi au încheiat o înţelegere asupra preţurilor practicate ceea ce le-a atras anul trecut amenzi de 165.000 de lei din partea Consiliului Concurenţei. Ulterior, cea mai mare parte dintre aceste firme (Lux Taxi SRL, Euro Taxi SRL, Parma Tax SRL, Unreal SRL) şi-a diminuat/închis activitatea sau a trecut-o pe alte societăţi, singura „supravieţuitoare” de marcă dintre cele amendate fiind R.V.R. Taxi.

Astfel de decizii drastice au fost luate de Consiliul Concurenţei şi în alte oraşe din România unde, de asemenea, firmele participau la carteluri având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: