fbpx
Print this page
Mihai Chirica minte ca pe apă, deși nu obișnuiește Mihai Chirica minte ca pe apă, deși nu obișnuiește

Cele 13 minciuni spuse ca pe apă de Chirica despre averea sa


Mihai Chirica a dat mai multe interviuri „servite” în care susține neadevăruri flagrante. REPORTER le-a contabilizat și le penalizează prezentând probele.

În cele 12 zile care au trecut de la apariția primului articol despre achiziția unei proprietăți de 250.000 de euro de către bebelușul său de 11 luni, primarul Mihai Chirica s-a apărat prin 13 argumente care sunt minciuni indubitabile. Prin intermediul unor canale de presă subordonate, dar și oficiale, Chirica a avut grijă ca multe dintre aceste minciuni să fie repetate, sperând să schimbe percepția publicului despre situația delicată în care l-a adus această dezvăluire.

  1. Scorurile PSD și PNL în municipiul Iași de-a lungul timpului

„Rezultatul alegerilor a fost unul dezastruos, în special pentru două partide - PSD şi PNL, care au obţinut cele mai mici scoruri din istoria lor în municipiul Iaşi - 14 procente PSD şi 18 PNL.” (Evenimentul, interviu 21 iunie)

„(...) PSD și PNL au scos cele mai mici scoruri din istoria acestor partide, în încercarea de a crește sau a recupera mai bine spus pe seama unei acțiuni de imagine împotriva mea” (7est.ro, interviu 21 iunie)

„Ziua de 26 mai a fost un dezastru istoric pentru PSD si PNL în Municipiul Iași. Alegerile europarlamentare, când PNL a luat doar 18%, iar PSD un ridicol 14% în orașul nostru” (Cont Facebook Mihai Chirica, 15 iunie)

Rezultate alegeri locale Consiliul Local al Municipiului Iași 1996 PDSR (precursorul PSD) 10,2%

Rezultate alegeri locale Consiliul Local al Municipiului Iași 2000 PNL 6,09%

Rezultate alegeri locale Consiliul Local al Municipiului Iași 2008 PNL 11,07% (Sursa informațiilor: Site-ul Autorității Electorale Permanente)

  1. Amețeala cu banii din terenul vândut de mamă

„Sumele necesare pentru achiziția unui teren în valoare de 250.000 de euro provin, pe de o parte, din vânzarea unui teren deținut de 11 ani de părinții mei în zona Copou, teren care a fost vândut, urmând procedurile legale, pentru suma de 100.000 de euro. Diferența de bani a fost pusă de familia mea din sumele deținute conform Declarației de Avere din anul 2018 și anii anteriori, declarații care sunt publice și afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iași, în conformitate cu legislația în vigoare.” (Declarație de presă de pe site-ul Primăriei Iași, 12 iunie 2019) 

„Este în declaraţia de avere din 2017 o sumă de bani declarată în urma nunţii dintre mine şi actuala soţie, în declaraţia din 2018 o altă sumă rezultată în urma petrecerii de botez a copilului şi completarea de 70 de mii de euro care provin din vânzarea unui teren ce a valorat 100.000 de euro, pe care bunica o dă pentru terenul copilului şi devine tutorele de drept al acestuia, aşa cum spune legea. Deci, nu există nici cea mai mică, să spunem, emoţie din punct de vedere legal şi moral faţă de acest lucru.” (Evenimentul, interviu 21 iunie)

Prima dată se spune că bunica a dat 100.000 de euro, iar Mihai Chirica și soția au pus restul; în al doilea caz, bunica a pus doar 70.000 de euro.

  1. De ce a pus casa de pe Tudor Neculai într-o completare a declarației de avere de pe 14 iunie; vila nu apărea în declarația lui Chirica de pe 12 iunie

„Fosta soție nu era în localitate, ea trebuie să facă acest lucru, ea a fost plecată pe data de 15, m-a rugat să fac eu acest lucru. Nu e vreo umbră de îndoială că am ceva de ascuns. Demonstrez tuturor că am dreptate. Fosta soție începe mâine serviciul și le trece în declarație de avere, apoi eu le scot. (...) Fosta mea soție e funcționar public, lucrează într-o altă instituție. Trebuie să își afișeze declarația de avere ca bunurile oricărui copil să se regăsească undeva. Ea nu era în localitate, am făcut acest lucru pentru ea, o să și-o treacă acum când ajunge” (Antena 3, interviu 17 iunie)

Într-un interviu acordat ulterior Ziarului de Iași, fosta soție a negat varianta lui Chirica. „Ana Maria Fodoreanu a părut, însă, ieri, total surprinsă de declaraţia primarului, admiţând că nu se află în localitate, fără a face însă vreo referire la faptul că ea l-ar fi contactat pe primar.” (Ziarul de Iași, 19 iunie)

În plus, ea depusese declarație de avere încă de pe data de 27 mai. Nu mai avea nici o noimă să depună una nouă la două săptămâni după aceea. 

  1. A treia declarație de avere în câteva zile

În același interviu de la Antena 3, primarul a spus că după ce fosta soție va completa declarația de avere, el și-o va schimba din nou pe a sa (a treia în decurs de câteva zile), eliminând imobilul respectiv. Nu a făcut acest lucru. Nici fosta soție nu a mai depus o declarație de avere nouă.

  1. Susține că el a dat ordin să fie lăsat numele bebelușului pe site-ul Primăriei

„De ce se minte cu atâta nonșalanță că am cumpărat o casă pentru copil, când tocmai familia a cerut demolarea ei? Iar asta printr-un document public, asumat și publicat pe site-ul Primăriei! Eu am dat ordin ca toate documentele legate de mine și familia mea să fie transparente chiar dacă principiile protejării datelor sunt valabile și pentru mine.” (Cont de Facebook Mihai Chirica, 15 iunie) 

REPORTER DE IAȘI a găsit numele bebelușului lui Chirica într-un document postat pe site-ul Primăriei pe 6 iunie (ulterior a fost nevoie, logic, de verificări suplimentare). Documentul reprezintă un registru de intrări-ieșiri acte de la Serviciul Urbanism. La adresa imobilului cumpărat pe numele lui Ștefan Chirica, erau două poziții: una reprezenta o cerere de demolare, alta una pentru edificarea unei locuințe. Doar la cea pentru demolare apărea numele minorului. În mod normal, dacă ar fi fost dat acest ordin și ar fi fost dus până la capăt, ar fi trebuit ca numele copilului să fie urmat de formula „prin curator Silvia Chirica”, adică cea care l-a reprezentat la momentul tranzacției (după cum spunea Chirica mai sus: ” tocmai familia a cerut demolarea ei”). Prin urmare, este foarte probabil să fi fost o scăpare a unui funcționar care a întocmit documentul, deoarece Primăria Iași a scos din mai 2018 toate numele de persoane fizice din astfel de documente. invocând prevederile GPDR.

  1. Inversează cronologia faptelor

„Nu am primit amenințări! Erau  ceva semnale și atât. Nu  se putea doar din declarația mea de avere din data de 12 iunie până pe data de 13 iunie, deci în 24 de ore să apară un material atât de bogat în informații, amestecate și dirijate într-o singură direcție care s-a dus exploziv pe foarte multe trusturi de presă, dar dintr-o singură latură, plecând de pe un singur canal. E clar că materialul a fost făcut cu mult înainte” (7est.ro, interviu 21 iunie)

Chirica se contrazice: după cum am menționat la punctul 5, el singur a susținut că „Eu am dat ordin ca toate documentele legate de mine și familia mea să fie transparente chiar dacă principiile protejării datelor sunt valabile și pentru mine”. Repetăm: acel document a fost postat pe site-ul Primăriei pe 6 iunie, iar articolul l-am publicat pe 12 iunie.

În plus, prin declarația de mai sus, primarul induce ideea că REPORTER DE IAȘI ar fi susținut că a aflat informația de la el, din declarația sa de avere din 12 iunie. Total fals: noi am aflat pe 6 iunie, am publicat pe 12 iunie dimineața, iar primarul și-a actualizat declarația de avere ca urmare a publicării acestui articol.

  1. Nu există anchetă ANI și DNA

„- Aţi primit vreun răspuns de la DNA referitor la o eventuală anchetă?

- Nu am primit răspuns, dar au făcut un comunicat chiar în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.), prin care au spus că nu au emis nicio dispoziţie în ceea ce priveşte începerea unei anchete care să vizeze declaraţia de avere a primarului Mihai Chirica.” (Evenimentul, interviu 21 iunie 2019)

Chirica face referire la un răspuns adresat de DNA, pe această temă, Ziarului de Iași, răspuns publicat de acest ziar pe 20 iunie: „În conformitate cu practica de comunicare a DNA raportată la interesul public, existenţa unor date care să poată face obiectul unei comunicări publice referitoare la aspectele menţionate de dvs. ar determina mediatizarea acestor aspecte. În acest moment, nu există date care să facă obiectul unei comunicări publice”. Acest răspuns nici nu infirmă, nici nu confirmă începerea unei anchete.

Încă două aspecte:

  1. Ulterior publicării de către G4media.ro a știrii despre ancheta DNA (articol preluat în media din toată țara), instituția nu a negat veridicitatea acesteia;
  2. La acest moment, G4media.ro este unul dintre canalele media cu sursele cele mai tari în domeniul Justiției. Tot acest site a publicat și știrea despre o verificare a averii lui Chirica de către Agenția Națională de Integritate – nici acestă instituție nu a trimis site-ului G4media.ro un punct de vedere care să infirme acest lucru.

 

  1. Imobilul bebelușului a fost achiziționat în 2019

„De ce nu a fost trecută până acum în declarația de avere?

Nu a fost trecută pentru că nu a existat. Nu a fost trecută în declarația de avere pentru că abia a fost achiziționată în anul 2019.” (7est.ro, interviu 21 iunie 2019)

Fals. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat pe 27 august 2018.

  1. 11 ani diferență la un contract

„În anul 2000 am vândut apartamentul copilăriei și am mai pus ceva și am luat unul cu trei camere pe care îl tot port după mine ca unicul bun pe care îl dețin în momentul de față (...)”(7est.ro, interviu 21 iunie 2019)

Fals. Apartamentul a fost vândut pe 14 ianuarie 2011 lui Bogdan Lucian Albu.

 

Mihai Chirica deține deja jumătate dintr-o vilă pe Platoul Însorit, ceea ce pentru mulți ieșeni ar fi un vis irealizabil. Dar nu-i suficient
  1. Creditul nu este același lucru cu împrumutul de la o persoană fizică

„Mai am două credite pe care trebuie să le achit, sunt trecute în fișa de avere. Un credit mai lung pe care îl am din 2012 și unul din 2014. Pe care ușor, ușor o să le achit și o să rămân și fără aceste obligații.” (7est.ro, interviu 21 iunie 2019)

Unul este într-adevăr, credit luat de la o bancă, dar celălalt este împrumut de la o persoană fizică. Prima diferența dintre cele două este lipsa dobânzii, aspect pe care îl presupune un credit. A doua: persoana fizică respectivă deține spații în piețele din municipiul Iași aflate în administrarea Ecopiața, societate subordonată lui Chirica (Sursa: 7iasi.ro). Probabil de aceea s-a ”emoționat” Chirica atunci când a făcut ”confuzia” de mai sus.

  1. Acuzații false pentru presă

„Toate dezvăluirile care s-au făcut nu au amintit vreodată de faptul că eu am declarat - în declaraţiile de avere din 2017, despre existenţa unor venituri ale noastre, ale familiei, dar nu a scris nimeni despre asta.” (Evenimentul, interviu 21 iunie 2019)

„Problema este că Mihai Chirica mai dispunea la momentul achiziției, la un calcul făcut cu toată larghețea, de cel mult 170.000 de euro din banii de la nuntă și botez din necesarul de 250.000 de euro, cât a costat proprietatea din Sărărie. Declarațiile mamei de 74 de ani, conform cărora ar fi strâns 250.000 de euro din două pensii de 270 de euro fiecare, nu pot fi luate în considerare. Așteptăm declarația de avere actualizată a primarului. Ultima sa declarație este din ianuarie 2018. De atunci au trecut 18 luni.” (reporteris.ro, 12 iunie)

„Dar la botez pentru Chirica: 125.000 de euro

Cea mai recentă declarație de avere a lui Chirica datează din ianuarie 2018 și conține alte informații surprinzătoare. El a menționat că la botezul lui Ș. a primit de la invitați o sumă imensă: 125.000 de euro.” (newsweek.ro, 12 iunie)

„Primarul Chirica a susţinut ieri că poate justifica cei 250.000 de euro. Parte din bani, spune el, au venit din vânzarea unui bun imobil al părinţilor săi, un teren de pe Aleea Sadoveanu (în zona din spatele căminului Liceului Agricol), care figura pe numele mamei primarului. Ceilalţi bani provin, conform spuselor sale, din economii şi banii încasaţi de la nuntă (57.000 euro) şi botez (125.000 euro).” (Ziarul de Iași, 13 iunie)

  1. Fotografia de la Frasin este trucată

„- A apărut în spaţiul public o fotografie cu maşina dvs. de serviciu care ar fi fost făcută în 2015, în momentul când pornea investiţia.

- Fotografia este contrafăcută.” (Ziarul de Iași, 14 iunie)

În contextul unor suspiciuni legate de faptul că primarul Chirica deține o vilă la Frasin prin intermediul firmei fratelui său, REPORTER DE IAȘI a publicat, anul trecut, această fotografie. O punem oricui la dispoziție pentru „a-i analiza pixelii” și a arăta că nu este contrafăcută. În plus, fratele lui Chirica a recunoscut că imobilul îi aparține primarului.

  1. Spune că stă cu chirie
    „Am un motiv foarte special pentru că după 23 de ani de muncă, datorită unor decizii pe care mi le asum, eu cu familia mea am trăit în casă cu chirie. Pentru că de-a lungul vieții am fost nevoit să fac diverși pași, care m-au lăsat fără posibilitatea de a avea un bun imobil în care să locuiesc.”
    (Mihai Chirica în interviul apărut în 7est, 21 iunie 2019)

    În realitate, REPORTER DE IAȘI a prezentat pe 13 februarie 2019 informația că vila în care locuiește Mihai Chirica (pe Platoul Însorit-Galata) este plătită în rate de soacra sa, Maria Popa, încă din anul 2017. Vila costă 80.000 de euro, iar soacra plătește rate la dezvoltator în valoare de 20.000 de euro anual. Vila va fi plătită integral până în noiembrie 2020. La data la care a dat declarația, 21 iunie 2019, Mihai Chirica are plătite deja 20 de rate din cele 48 la care s-a angajat soacra sa.
    Mihai Chirica nu are statut de chiriaș, ci are deja o casă plătită pe jumătate. Informațiile au fost făcute oficial de dezvoltator și nu au fost negate de primar.

Article image
Primarul abia și-a terminat vila secretă, de 200.000 de euro, de la Frasin, și a trecut la o nouă achiziție exorbitantă. A cumpărat 836 mp pe Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, una din puținele suprafețe atât de mari care mai pot fi găsite în zona de case Centru-Copou. Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul...
Autor Cezar Moraru Anchete 11 Iunie 2019

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare