fbpx
Print this page
Pila lui Botez (dreapta): Cristina Răuțu (stânga), specialist în transport public pe linie politică  Pila lui Botez (dreapta): Cristina Răuțu (stânga), specialist în transport public pe linie politică

Administratorul firmei vicelui Botez, administrator la CTP. Venit la firmă: 0 lei. Venit la CTP: 3.500 de lei pe lună timp de 5 ani și jumătate


O ciubucăreală pe filieră ALDE. O avocată pe care viceprimarul Radu Botez a pus-o administrator neremunerat la firma sa, CD Total, a fost nominalizată și în Consiliul de Administrație (CA) al Companiei de Transport Public (CTP). Din 2018, întâi în regim de provizorat, apoi din decembrie 2019 pe un mandat de patru ani, avocata Cristina Răuțu este membru CA la CTP, remunerată cu aproximativ 3.500 lei net lunar la care s-ar putea adăuga anual între 4 și 12 salarii, dacă CTP îndeplinește criteriile de performanță.

Răuțu este și membru ALDE, la fel ca vicele Botez, a fost reprezentanta partidului în Biroul Electoral Județean și, din 2016, a fost numită administrator la firma aceluiași Botez.

„Vorbim de două tipuri de incompatibilități, una morală – o apropiată a viceprimarului e în CA la compania de transport care îi este subordonată lui Botez - și o a doua legală – statutul avocatului nu permite ca acesta să îndeplinească calitatea de administrator unic la un SRL. Dacă e unic, e incompatibil”, a explicat un reputat avocat.

Forțat de alegerea ca vice
După alegerile locale din 2016, Radu Botez (acum președinte al organizației municipale ALDE) a fost ales, din rândul consilierilor locali, să ocupe una dintre cele două funcții de viceprimar. Printre atribuțiile sale se află coordonarea activității CTP.

Pentru că noul statut nu-i permitea să-și mai conducă firma, în iulie 2016, a intervenit un act adițional. La societatea CD Total, unde Radu Botez deține 97% din părțile sociale (sursa: declarația sa de interese semnată vara trecută), avându-l asociat pe avocatul Vladimir Costin, a fost numit un nou administrator. Astfel, Botez s-a retras și avocata Cristina Răuțu a fost numită administrator.

De la privat la stat
Episodul 2 s-a petrecut în vara anului 2018, deci la doi ani distanță. Pentru că în Consiliul de Administrație al Companiei de Transport Public se vacantase un loc, iar potrivit algoritmului acesta urma să revină ALDE, în Consiliul Local (CL) s-a înaintat o propunere. Astfel, Iordan Vintilă, ales local ALDE, a propus-o pe Cristina Răuțu.

Cu doar trei voturi împotrivă și două abțineri, propunerea lui Vintilă a trecut de votul CL, iar Răuțu a ajuns administrator provizoriu la CTP. Argumentul adus de Vintilă în plenul deliberativului local a fost că în CA era nevoie de un jurist.
Scurt bilanț: în 2016, Radu Botez a devenit viceprimar, a lăsat-o pe avocata Cristina Răuțu administrator la firma sa, CD Total. Iar după doi ani, aceeași Răuțu a fost nominalizată de ALDE în CA la CTP.
Încă patru ani
Mandatul lui Răuțu la Compania de Transport a fost prelungit succesiv până în decembrie 2019. La mijlocul lunii decembrie, aceasta a fost numită administrator pe un mandat de 4 ani, deci până în iarna lui 2023.

În declarația de avere semnată pe 4 iunie 2019, Răuțu a declarat venituri nete de la CTP pe jumătatea de an din 2018 de 21.504 lei, ceea ce, raportat la șase luni, echivalează cu o medie netă lunară de 3.584 lei.

Din această poziție, Răuțu poate încasa, suplimentar, între 4 și 12 salarii dacă sunt îndeplinite criteriile de performanță la CTP. „Nu-mi amintesc dacă pe 2018 am luat”, a spus ea.
Obligația notificării Baroului
Numirile lui Răuțu la cele două firme, un SRL al viceprimarului și un SA cu unic acționar municipalitatea ieșeană, deschid discuția despre posibile incompatibilități. „În cazul numirii avocatei la Compania de Transport Public, statutul avocatului prevede obligativitatea ca, anterior, să notifice Baroul”, a explicat un expert.

Concret, în statutul profesiei de avocat se prevede: „Avocatul poate îndeplini funcția de membru în consiliul de administrație (...) al unei societăți comerciale pe acțiuni (...) cu obligația de a aduce acest fapt la cunoștința decanului baroului în care își exercită profesia. Avocatul va furniza toate explicațiile asupra condițiilor în care exercită funcția de membru al consiliului de administrație (...) și va prezenta toate documentele doveditoare în acest sens, cu respectarea regulilor confidențialității”.
Contactată de REPORTER DE IAȘI, Cristina Răuțu a afirmat că a anunțat Baroul Iași. „Sunt avocat de 18 ani, nu fac ilegalități sau incompatibilități. Plus că, la dosarul de la CTP, am avut nevoie de adeverința de vechime de la Barou. Deci am informat”, a declarat aceasta.
Botez: „Nu am avut atunci nicio altă idee”
În această situație, expertul-jurist a menționat că rămâne o incompatibilitate morală. „O persoană din anturajul viceprimarului Botez e promovată pe această poziție. Arată un mod de lucru, felul în care persoanele sunt promovate în funcții cheie, pe bază de afinități personale și legături de partid”, a spus o sursă politică.
Viceprimarul Radu Botez nu vede nimic în neregulă cu această numire. „În CL a fost o sugestie atunci, trebuia să facem o propunere în CA, ni s-a spus că persoana trebuie să aibă studii juridice. Nu am avut atunci nicio altă idee de cineva de la ALDE care să aibă studii juridice. Pur și simplu trebuia să recomandăm pe cineva cu studii juridice”, a declarat Botez.
Cu alte cuvinte, singurul jurist din Iași pe care ALDE îl putea recomanda la CTP a fost administratora de la firma lui Botez. Necesitatea studiilor juridice a fost parțial confirmată de Răuțu: „Trebuiau studii juridice sau economice”.
Despre faptul că jurista din CA la Compania de Transport e una și aceeași persoană cu cea care îndeplinește funcția de administrator la CD Total la care deține 97% din părțile sociale, Botez a fost evaziv. „Este administratorul unei firme unde am fost eu administrator, este ea, mă voi întoarce eu când îmi termin mandatul. Nu văd unde să fie conflictul”, a spus Botez.
Expert: „Putem suspecta o situație de incompatibilitate”
Expertul-jurist a ridicat, însă, o altă problemă de incompatibilitate: între calitatea lui Răuțu de administrator la firma lui Botez și cea de avocat. „Legea are referiri foarte clare, putem suspecta aici o situație de incompatibilitate”, a spus juristul care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Astfel, în Statutul profesiei de avocat se precizează următoarea situație de incompatibilitate: „Calitatea de administrator unic sau, în cazul unei pluralități de administratori, aceea de administrator cu puteri depline de reprezentare și administrare, de președinte al consiliului de administrație ori de membru în comitetul de direcție al unei societăți comerciale cu răspundere limitată”.
Pentru REPORTER DE IAȘI, Răuțu a afirmat că nu este incompatibilă: „Nu e vorba de administrator unic și, oricum, obiectul de activitate îl reprezintă închirierea. Și, în plus, e o activitate de pe urma căreia nu iau bani”.

„La CD Total, la ora actuală, se iau niște bani dintr-o chirie, atât, nu are obiect de activitate. Când termin mandatul, eu revin la CD Total”

Radu Botez, viceprimar

„Consiliul Baroului poate fi sesizat”
La Registrul Comerțului, CD Total figurează cu doi asociați, Radu Botez (97%) și Vladimir Costin (avocat). Ultima modificare operată la această societate este cea din 2016, cu numirea Cristinei Răuțu. Deci, Botez nu mai e administrator, Costin e avocat prezent în tabloul avocaților definitivi, la fel și Cristina Răuțu. Niciunul dintre cei doi avocați n-ar putea fi administrator unic sau în cazul mai multora, administrator cu puteri depline de reprezentare și administrare.
Această situație ar putea fi trecută prin filtrul Baroului Iași. Un avocat a explicat pașii procedurali: „Consiliul Baroului poate fi sesizat, fie de cineva, fie se poate autosesiza. Convocat, consiliul îl ascultă pe avocat, verifică actele și, dacă se confirmă că respectivul se află într-o situație de incompatibilitate, îl scoate de pe tabloul avocaților definitivi și-l mută în categoria avocaților incompatibili”.

În acest moment, pe lista avocaților incompatibili sunt trecute 168 de nume. „Când starea de incompatibilitate încetează, avocatul revine în tabloul celor definitivi și-și poate exercita din nou profesia”, a menționat avocatul.

Article image
A căzut proiectul de finanțare din fonduri europene a străzii spre Dancu, una dintre arterele dezastruoase din oraș. Cum bugetul anual al municipiului Iași este întins la maximum, singura speranță pentru asigurarea banilor necesari reparațiilor stă într-un împrumut făcut de Primărie. Cea mai importantă veste este, însă, că lucrările vor întârzia.
Autor Iulian Mofteescu Reportaje 06 Septembrie 2019


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare