fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 02 Octombrie 2019

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 22.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, iar un tânăr cetăţean ucrainean este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Publicat in Social
Poliţiştii de frontieră din Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota CHR, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Germania.

Publicat in Moldova
Polițiștii ieşeni au intervenit marți, la peste 150 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 25 de infracțiuni.

Publicat in Social
În acest an, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-15 octombrie. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

Publicat in Social
Miercuri, 02 Octombrie 2019 11:00

Biletele de tren se scumpesc de la 1 noiembrie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a emis şi supus dezbaterii publice un proiect de ordin prin care propune majorarea tarifului perceput pentru călătoria cu trenul, în funcţie de distanţa parcursă.

Publicat in Social
Directorul unui liceu ar fi găsit o soluție radicală pentru a-i face pe elevi să nu mai fumeze. Îi gonește cu un extinctor.

Publicat in Educatie
Eleva Colegiului Tehnic de Construcţii Montaj „Victor Jinga" Săcele, judeţul Braşov, care și-a umilit profesoara cântându-i o manea „Fă-ţi programare la cimitir", a fost pedepsită de conducerea școlii. Fata a fost mutată în altă clasă și a primit nota 4 la purtare.

Publicat in Educatie
Poliţiştii Serviciului de Poliţie ,,Delta Dunării” au salvat și eliberat în mediul natural un morun (huso huso), de aproximativ 200 de kilograme, ce fusese capturat ilegal.

Publicat in Social
Un bărbat de 59 de ani din comuna suceveană Mălini a murit după ce a căzut de pe o scară, de la o înălțime de  câțiva metri. Tragedia s-a petrecut în timp ce acesta culegea pere în grădina unei localnice, luni după-amiază. 

Publicat in Moldova
Tarom va introduce din nou curse spre Statele Unite. Din vara anului viitor românii vor putea zbura de la Bucureşti până la New York fără escală.

Publicat in Companii
Pagina 3 din 4