Întreg programul e un fals: Mihai Chirica și echipa de propagandiști din Primărie mistifică liste cu cheltuieli publice așa cum se întocmeau certificate de edificare la blocuri fără autorizație
Sunt trecute în cadrul FIE festivaluri ca Rocanotheworld sau Festudis fără ca organizatorii măcar să știe acest lucru și fără a exista niciun leu alocare bugetară
În FIE a fost trecut Târgul de Ceramică, deși acesta e o afacere în sine, cu venituri de sute de mii de lei din spațiile închiriate, neavând nevoie de niciun ban de la Primărie
S-au trecut în FIE „cântece patriotice” ca pe vremea lui Ceaușescu și evenimente oficiale extrem de anoste, ca Ziua Drapelului
Au menționat Tabăra Meșteșugarilor care, surpriză, nici n-a avut loc
Nicio sursă autorizată din Primărie nu spune clar ce s-a întâmplat cu 300.000 de euro pentru un festival de care n-a auzit nimeni și care, oficial, s-a desfășurat în perioada mai-iunie. Tocmai s-a terminat...
Declarația lui Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al primarului, este dezarmantă: „Despre bani o să vă răspundă departamentele de specialitate”. Deci nu vom afla niciodată

Contestația Primăriei la edificarea pe care înșiși șefii instituției au falsificat-o a fost respinsă rapid de judecătorii Tribunalului: „Aveați termen de 1 an să cereți îndreptarea actului și nu ați făcut-o”
Acum, Mihai Chirica și Compania acreditează ideea că edificările false nu mai au nicio relevanță pentru că blocul lui Gheorghe Cheșcu putea fi intabulat doar cu proces verbal de recepție. Deci clasare dosar penal!
Apărarea se concentrează pe două direcții: prescrierea contestării unei clădiri ilegale, fixate la 3 ani, și dispariția documentelor în original semnate de Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu
Experții consultați de REPORTER explică faptul că aceste argumente nu pot fi motive de clasare. Dosarul penal se apropie de final la DNA

Marius Părpăliță spune că nu a stat cu cartea în mână, dar se descurcă
Concursul a fost unul intern, o anomalie permisă de ANFP
Unul din concurenți a amenințat cu DNA, astfel că nu s-a putut umbla la subiecte
Chirica și-a numit prietenul pe funcția de șef Investiții în Primărie, deși acesta luase sub 5 la concurs
Înainte, șefă fusese Bianca Cernescu, prietenă din tinerețe cu soția primarului, pe vremea când făceau selfie-uri în cluburi
Investițiile la Iași merg dezastruos: cu Cernescu, execuția scăzuse la 15% din bugetul programat, iar cu Părpăliță ritmul este același
Prietenul lui Chirica are o carieră extraordinară de ospătar la Restaurant La Castel

Expertiza grafologică a demonstrat că semnăturile de pe edificarea falsificată la blocul omului de afaceri Gheorghe Cheșcu sunt autentice. Cel care a semnat este Mihai Chirica
Documentele originale au dispărut din arhiva Primăriei
Cei cinci inculpați în acest dosar sunt Mihai Chirica – primar, Gabriel Harabagiu – viceprimar, Anca Brândușescu – arhitect-șef, Mariana Popa – registrator OCPI, Tudor Cheșcu – administrator SC Flux SRL
Doar un inculpat poate semna acord de recunoaștere
Procurorii DNA susțin că Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu știau situația reală a blocului cu 9 niveluri și au forțat intabularea ilegală a acestuia