fbpx
 
Judecătoria Sectorului 4 este aşteptată să se pronunţe miercuri în legătură cu cererea de liberare condiţionată formulată de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Au avut loc percheziții la sediul primăriei din comuna Bălțești, Prahova, iar vizat de anchetă este chiar edilul.

Agenţia Naţională de Integritate anunţă, miercuri, că a constatat un conflict de interese administrativ care-l vizează că primarul Sectorului 5, Popescu Cristian Victor Piedone. Acesta asemnat decizia de numire a ginerelui său într-o comisie pentru vânzarea spaţiilor comerciale.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 4 aleşi locali, trei primari şi un consilier judeţean.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că 10 aleşi locali au fost găsiţi în conflict de interese sau stare de incompatibilitate, în unele cazuri fiind sesizat Parchetul pentru demararea unor anchete penale.

Soțul Alinei Albu a fost angajat la 9 seara, printr-o demonstrație de forță a fostei directoare Beatrice Rancea, acasă la ea

Contabila-șefă și jurista au fost apoi concediate pentru că se împotriveau practicilor managerului Operei din Iași

Cristian Albu câștiga 5.800 de lei brut și lucra de-acasă, din București, dar avea și un apartament închiriat în Iași

Soțul șefei DIICOT nu are nicio calitate în acest dosar, o expertiză financiar-contabilă fiind tergiversată de 2 ani și 9 luni

S-au schimbat trei experți, ultimul a fost și amendat pentru întârzierea nejustificată a sarcinilor pentru care este plătit

Beatrice Rancea e vechi prieten de familie cu Cristian Albu, director adjunct la Teatrul de Operetă din București, iar soția acestuia conduce structura anti-mafia din România care trebuie să o ancheteze tocmai pe vechea lor cunoștință


Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este audiată de procurori, marți, în dosarul în care Agenția Națională de Integritate a acuzat-o de conflict de interese și de incompatibilitate pentru că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri pentru sine și sesizase Parchetul în cazul acesteia.

Tudorel Toader este un aspirator bugetar de bani. În 2021 și 2022, în calitate de rector, avocat și pensionar, a încasat 1 milion de euro net – o arată declarațiile sale de avere.
Pe de altă parte, un alt document pe care îl semnează anual – declarația de interese – dezvăluie un fapt pasibil de constatarea conflictui de interese în cazul său: timp de doi ani, cabinetul de avocatură a lui Toader a semnat contracte de asistență juridică cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” unde același Toader este rector!

Tudorel Toader este un aspirator bugetar de bani. În 2021 și 2022, în calitate de rector, avocat și pensionar, a încasat 1 milion de euro net – o arată declarațiile sale de avere.
Pe de altă parte, un alt document pe care îl semnează anual – declarația de interese – dezvăluie un fapt pasibil de constatarea conflictui de interese în cazul său: timp de doi ani, cabinetul de avocatură a lui Toader a semnat contracte de asistență juridică cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” unde același Toader este rector!

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat joi că a găsit 14 aleşi locali în diverse incidente de integritate.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30