fbpx
 
Un bătrân din Marea Britanie a câştigat la loto după ce și-a uitat ochelarii acasă și nu a văzut ce numere a bifat

Un bătrân din Marea Britanie a câştigat la loto după ce și-a uitat ochelarii acasă și nu a văzut ce numere a bifat


Un bătrân în vârstă de 80 de ani, din Marea Britanie, a câștigat peste 100.000 de lire sterline la loterie, după ce și-a uitat ochelarii de vedere acasă și nu a putut să aleagă numerele favorite, informează BBC, citat de Știrile Pro TV.

De obicei, Denis Fawsitt selecta pe biletul său săptămânal de la EuroMillions zilele de naștere ale celor din familia sa.

Luna trecută, bătrânul și-a uitat ochelarii acasă, iar din acest motiv a bifat alte numere.

„Mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii și am încercat să-mi aleg numerele, dar pur și simplu nu am putut”, a declarat Denis Fawsitt.

Norocul a dat peste bătrân. El a câștigat 116.124 de lire sterline.

„După ce s-a întâmplat în agenție, am avut senzația că urma să câștigăm. I-am spus lui Ann, în seara aceea, că am simțit faptul că vom câștiga”, a afirmat acesta.

Denis Fawsitt a sărbătorit momentul alături de soţia sa, Ann, în vârstă de 75 de ani. Cei doi plănuiesc să investească o parte din banii câștigați la loterie în casă şi grădină. Bătrânii, care au două fiice și trei nepoți, nu-şi vor neglija familia.

„Ne-am bucurat de viață este rândul lor acum. Acești bani îi vor ajuta mai mult decât pe noi”, a afirmat Ann.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: