fbpx
 
Soții Asimionesei. Violeta a stat până târziu în noapte la audieri, fiind acționară la firma care a deținea proiectul imobiliar. Ghiocel Asimionesei a manevrat din umbră, astfel că a terminat audierile mult mai repede Soții Asimionesei. Violeta a stat până târziu în noapte la audieri, fiind acționară la firma care a deținea proiectul imobiliar. Ghiocel Asimionesei a manevrat din umbră, astfel că a terminat audierile mult mai repede

Cum să furi 2 milioane de euro cu ajutorul șefilor din Primărie: Chirica și Harabagiu. DIICOT confirmă ancheta REPORTER


* De-a lungul a trei ani, REPORTER DE IAȘI a dezvăluit că preluarea terenului a fost ilegală, de la o firmă falimentară la alta, că obiectul asocierii cu Primăria a fost modificat ilegal, că autorizația de construcție a fost încălcată, că atestatul de edificare al blocului construit ilegal este fals, că vânzarea apartamentelor s-a făcut fără activarea dreptului de preemțiune al Primăriei
* Acum au venit confirmările din partea organelor de anchetă
* Un tupeu incredibil al patronilor BZI, bazat pe concursul primarului Chirica și al viceprimarului Harabagiu
* Momentan, doar Gabriel Harabagiu este anchetat pentru că el a semnat documentele. Mihai Chirica a asistat la această afacere fără să se expună. Șefii Primăriei și patronii BZI s-au constituit într-un Grup Infracțional Organizat

Ancheta DIICOT în Dosarul „Asimionesei-Primărie” urmărește câteva ilegalități flagrante care au dus la un prejudiciu de 2 milioane de lei din bugetul public și la profitul de 1 milion de euro al familiei care deține publicația Bună Ziua Iași (BZI):
- falsificarea cesiunii drepturilor asupra terenului de 1.350 mp din Sărărie de la o firmă falimentară, Delta Press Investment, la Global Impex Distribution. Fără această cesiune, afacerea nu mai era posibilă și terenul s-ar fi întors în patrimoniul public al Iașului
- construirea unui bloc și vânzarea apartamentelor, în locul unei pensiuni, conform contractului de asociere dintre familia Asimionesei și Consiliul Local Iași. Intabularea blocului s-a făcut pe baza procesului verbal de recepție și a certificatului de edificare semnate de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, sub atenta supraveghe și acordul tacit al primarului Mihai Chirica
- lipsa acordului Primăriei, care avea drept de preemțiune, pentru vânzarea apartamentelor.

Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu sunt cumătri și stăpânii domeniului public al Iașului. Doar ultimul are biroul sigilat de DIICOT, dar răspunderea pentru rușinea Iașului ca focar de corupție este a amândurora

Aceste ilegalități au permis familiei Asimionesei, care dețin cotidianul BZI, să obțină venituri rapide de peste 1 milion de euro, oferind, la schimb, primarului Mihai Chirica și echipei sale de conducere protecție mediatică și sprijin propagandistic.
Aceste dezvăluiri au fost făcute, cu documente și interpretări ale unor surse autorizate, de REPORTER DE IAȘI, între 2017 și 2020.

Audierile persoanelor implicate au avut loc ieri, pe toată durata zilei până târziu în noapte. La închiderea ediției, patru persoane au fost reținute de DIICOT Iași azi-noapte: Claudiu Asimionesei, patronul BZI, arhitectul Alexandru Mustiață, un notar public și un angajat din primărie. Fostul viceprimar Gabriel Harabagiu și alte șase persoane au fost plasate sub control judiciar.

Harabagiu a semnat o edificare a unei pensiuni, conform actului oficial, deși în fața sa se afla ditamai blocul cu 29 de apartamente

Au vândut 14 apartamente din 29

Iată întreaga afacere explicată de-a fir a păr, cronologic.
1. Nu au respectat dreptul de preempțiune al Primăriei
Global Impex Distribution, firma lui Claudiu Asimionesei, feciorul lui Ghiocel Asimionesei (patronul informal al BZI) a vândut 14 din cele 29 de apartamente ale blocului ridicat pe strada Sărărie la numărul 202. Tranzacțiile au încălcat articolul 11.1 din contractul de asociere dintre Primărie și familia Asimionesei.
„SCDPI recunoaște CLMI un drept de preempțiune la vânzarea investițiilor realizate”, este conținutul respectivului articol. SCDPI este SC Delta Press Investment (firma inițială a familiei Asimionesei pe care a fost încheiat contractul de asociere), iar CLMI este Consiliul Local al Municipiului Iași.

Anunțurile de vânzare a apartamentelor erau afișate încă din faza de construire a blocului, deși oficial, prin contractul cu Primăria, se ridica o pensiune

Ilegalitățile la vânzare

Apartamentele din blocul familiei Asimionesei s-au aflat în trei situații distincte:
- o parte dintre locuințe au fost vândute fără respectarea dreptului de preempțiune al Primăriei
- pentru o altă parte, Primăria a fost notificată, dar acestea n-au ajuns în discuția Consiliului Local. După împlinirea termenului de 30 de zile (pentru exercitarea preeempțiunii), apartamentele au fost vândute
- o altă parte pentru care s-a încercat promovarea unui proiect de hotărâre care însă nu a intrat niciodată pe ordinea de zi a Consiliului Local

2. Au transmis, ilegal, folosința terenului

În contractele de vânzare-cumpărare, Global Impex Distribution a lui Asimionesei a retransmis și folosința terenului Primăriei. Articolul 351 dintr-o OUG din iulie 2019, privind Codul Administrativ, a prevăzut: „Folosința dobândită în baza actului prevăzut la art. 349 (hotărârea prin care se aprobă darea în folosință gratuită – n.r.) nu poate fi transmisă, nici oneros și nici cu titlu gratuit, unei alte persoane”.

Cele 14 contracte dintre firma lui Asimionesei și cumpărători au fost încheiate când această modificare era deja în vigoare.
3. Modificarea obiectului asocierii: în acte e pensiune, real – apartamente
Articolul 3 din contractul de asociere Asimionesei – Primărie a avut stipulat: „Obiectul prezentului contract de asociere îl constituie realizarea unui sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”.

Schimbarea din pensiune în apartamente nu putea fi făcută, unilateral, de firma lui Asimionesei. Un expert jurist, consultat de REPORTER DE IAȘI, a precizat: „Modificarea obiectului contractului, potrivit Codului Civil, trebuia să se realizeze în același mod în care a fost făcut inițial: prin votul Consiliului Local”. Or, acest lucru nu s-a petrecut.

Certificatul de edificare al blocului din Sărărie este o probă irefutabilă: scrie negru pe alb că s-a construit „sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”, deși în realitate erau apartamente scoase la vânzare

Asimionesei a încălcat autorizația de construcție

În toate documentele, la imobilul lui Asimionesei din Sărărie 202 scrie clar „pensiune”:
- în contractul de asociere
- în autorizația de construire

- în actul de recepție și în certificatul de atestare
În schimb, acolo au fost realizate 29 de apartamente. Practic, familia Asimionesei a încălcat autorizațiile de construire prin schimbarea destinației, modificând unilateral contractul de asociere cu Primăria.

Obiectul contractului de asociere a fost schimbat fără să existe acordul prin vot al Consiliului Local. Sat fără câini

O asocierea scandaloasă

Ridicarea blocului P+5 de pe strada Sărărie 202 a costat, potrivit actelor, 1 milion de euro. Banii investiți au fost deja amortizați, din însumarea celor 14 contracte de vânzare-cumpărare, rezultând o cifră similară. Dacă firma lui Asimionesei ar fi reușit să vândă și restul clădirii la același preț mediu de 1.825 euro/mp, atunci profitul s-ar fi dus la peste 1,5 milioane de euro.
În această asociere, Consiliul Local a adus ca aport terenul de 1.351 mp, iar firma lui Asimionesei și-a asumat investiții de 900.000 de euro. În contractul de asociere din 2005, la articolul 6, a fost menționat că părțile vor împărți astfel profitul: 90% firma lui Asimionesei și 10% Consiliul Local, dar nu mai puțin de 4.000 de euro anual.

Practic, cei 1.351 mp ai Primăriei au fost atunci evaluați la 101.336 euro, o medie de 75 euro/mp. În prezent, prețul terenurilor în Copou/Sărărie se situează între 200 euro/mp și 350 euro/mp. Până în acest moment, nu se știe dacă și cât a plătit firma lui Asimionesei către Primărie aferent acestui contract.

Consilierul local Timofciuc: „Iașul, izolat din cauza penalilor”
Consilierul local Răzvan Timofciuc (USR-PLUS) a făcut un sumar al acestei afaceri ilegale: „În 2017 a trebuit să obțin contractul de asociere pe baza căruia a fost ridicat hoțește blocul cu amenințarea instanței. Atunci, în intervenții în Consiliul Local și declarații publice, am prezentat dovezi incontestabile că pe patrimoniul public s-a dat un tun imobiliar! DIICOT confirmă că am avut dreptate.

Dacă dl. Chirica mai are o brumă de rațiune, ar trebui să își dea demisia. E o vulnerabilitate pentru oraș pentru că din punct de vedere politic și administrativ ne-a izolat în relația cu Bucureștiul din cauza problemelor sale penale. Nu cred că mai există primar din România anchetat și de DNA, și de DIICOT în același timp. Pot depune mărturie că, în ciuda atenționărilor din CL și din spațiul public pe care le-am transmis în repetate rânduri, n-a ridicat un deget în ultimii patru ani ca să ceară anularea contractului de concesiune, a făcut presiuni asupra fostului Consiliu Local și a funcționarilor pentru a se semna documente bazate pe falsuri grosolane”.

Asimionesei, tată și fiu, au devenit adevărații păpușari ai lui Chirica și Harabagiu din Primărie

Cronologia afacerii. O cesiune suspectată de fals
octombrie 2004: Delta Press Investment (a Violetei Asimionesei, soția lui Ghiocel și mama lui Claudiu) a solicitat asocierea cu Consiliul Local prin care să i se pună la dispoziție terenul de 1.351 mp din Sărărie 202, proprietate a municipiului Iași, în vederea realizării unei investiții, suportată de societate, constând în sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune
-  martie 2005: Aleșii locali au votat trecerea terenului respectiv din domeniul public în domeniul privat al municipiului. S-a aprobat asocierea și s-a constituit o comisie de negociere a contractului
mai 2005: Consiliul Local și-a însușit raportul de expertiză conform căruia terenul a fost evaluat la 101.336 euro, deci o medie de 75 euro/mp. Tot atunci s-a aprobat contractul de asociere între CL și Delta Press Investment
iulie 2005: a fost semnat contractul
2005 - 2006: Prefectura a atacat decizia CL în contencios administrativ, însă a pierdut definitiv
martie 2010: la Tribunalul București a fost depusă o cerere de intrare în insolvență a Delta Press Investment
aprilie 2010: Delta Press Investment ar fi cesionat contractul către firma Global Impex Distribution controlată de Claudiu Asimionesei, fiul. De la Asimionesei către Asimionesei pe altă firmă. La momentul respectiv, cesiunea nu a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. A fost înregistrată la Cadastru abia după şase ani, mai exact la două luni după alegerea ca primar a lui Mihai Chirica, în vara anului 2016
februarie 2011: Judecătorul a aprobat intrarea în insolvență a Delta Press Investment. În aceeași zi, Primăria a deschis proces contra Delta Press Investment solicitând rezilierea contractului de asociere pentru că firma nu făcuse investiția la care se angajase. Primăria a pierdut, instanța reținând că nici aceasta nu respectase înțelegerea, adică nu eliberase certificatul de carte funciară. Procesul Primărie - Delta a durat până în mai 2012, dar Delta nu mai avea terenul din aprilie 2010 când l-ar fi cesionat către Global Impex care însă nu a apărut în timpul proceselor, nici la Tribunal, nici la Curtea de Apel.

Element foarte important: în procesul dintre Delta Press Investment și Primărie, firma Violetei Asimionesei fusese reprezentată de avocata Irina Iacob. Aceeași avocata certificase cesiunea din 2010 dintre Delta Press Investment și Global Impex Distribution, însă aceasta nu a prezentat judecătorilor acest act
septembrie 2014Judecătorii au dispus intrarea în faliment a Delta Press. La un interval scurt, de doar câteva zile, Delta Press a solicitat Primăriei un certificat de urbanism pentru parcela din Sărărie, fără a preciza că firma tocmai fusese declarată în faliment și fără a notifica Primăria de cesiunea către Global Impex. În octombrie, Primăria a eliberat certificatul de urbanism
- iunie 2016: Absolut uluitor: printr-o adresă din iunie, Primăria a fost notificată de existența unei alte concesiuni, din 2013, având ca obiect același teren din Sărărie 202, între Delta Press și Grafic Beta Trust, o altă firmă din siajul familiei Asimionesei. Cum a concesionat Delta către Grafic în 2013 dacă exista deja o concesiune Delta către Global din 2010?
Aceste acte care au dus la accelerarea investiției pe un fundament legal fals s-au realizat după venirea cuplului Chirica-Harabagiu la conducerea Primăriei.

- august 2016: Contractul de cesiune dintre Delta Press și Global Impex (cel din 2010) a fost notat în cartea funciară
octombrie 2016: Global Impex Distribution a obținut certificat de urbanism de la Primărie pentru același teren
ianuarie 2017: Global a depus la Primărie cerere aprobare PUZ
mai 2017: Consiliului Local a aprobat PUZ-ul
ianuarie 2018: Primăria a eliberat autorizația de construire pentru Global Impex Distribution: „sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”. Indicatorii urbanistici: P+4E+eth, suprafața utilă: 1.143 mp
noiembrie 2018: Primăria a eliberat autorizația de construire pentru supraetajarea construcției. Clădirea a primit încă un etaj, devenind P+5E+eth. Câștigul în suprafață utilă a fost de 230 mp. La 1.825 euro/mp prețul mediu de vânzare, favorul suplimentar făcut de Primărie poate însemna un plus de 420.000 de euro
aprilie 2019: s-a făcut recepția la noul bloc din Sărărie, iar în luna mai a fost eliberat certificatul de atestare a edificării construcției în care a fost consemnat că au fost realizate „spații de cazare tip pensiune” și „sediu de firmă”. În realitate, erau apartamente
2019 - 2020: s-au vândut mai multe apartamente cu încălcarea dreptului de preempțiune pe care Primăria îl avea potrivit contractului de asociere și prin retransmisia nelegală a folosinței

Article image
* Contractul de asociere dintre Consiliul Local și Clanul Asimionesei prevedea construirea unei pensiuni și a unui sediu de firmă. Asimionesei nu s-a putut abține, a făcut bloc de locuințe și a vândut 13 apartamente din 29. Deja este în profit. * Recepția blocului și intabularea menționează „pensiune”. Codul civil prevede modificarea obiectului asocierii în aceeași modalitate în care a fost stabilit inițial: adică prin vot ...
Autor cristi tanasa Anchete 25 Mai 2020

Article image
* Alte două descoperiri în asocierea scandaloasă dintre Primărie și patronii ziarului BZI: Asimionesei a vândut apartamentele fără acordul Consiliului Local și a dat cumpărătorilor dreptul de folosință asupra terenului public * Anterior, firma lui Asimionesei schimbare obiectul asocierii cu Primăria: trebuia să facă pensiune și a construit apartamente pe care le-a vândut * Veniturile familiei din această afacere: 1 milion...
Autor cristi tanasa Anchete 10 Februarie 2021


Citeste si...
Nota
(4 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: