fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: ZCH News Foto: ZCH News

Doi copii au căzut în râul Bistrița după ce s-a rupt gheața de sub ei: au fost resuscitați dar sunt în stare gravă la spital


Doi copii sunt în stare gravă după ce au căzut în râul Bistrița, în localitatea Borca din județul Neamț. Este vorba despre o fată și un băiat, care au fost preluați de echipajul medical.

Cei doi copii au căzut în apă după ce s-a rupt gheaţa sub ei.

„Din primele cercetări a reieşit că cei doi minori, de 7, respectiv 8 ani, s-ar fi jucat pe luciul de gheaţă care s-a rupt, aceştia căzând în râul Bistriţa”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspector Ramona Ciofu, citată de Agerpres.

Cei doi copii sunt în continuare în stare extrem de gravă. Medicii de la Spitalul din Bicaz încearcă să îi țină în viață. Ei au fost scoși în stare de inconștiență din râul Bistrița.

Prima a fost scoasă fata, în vârstă de 8 ani, de către martorii care au văzut momentul în care cei doi copii au căzut în apă. Băiețelul, în vârstă de 7 ani, a fost găsit de pompieri la un kilometru distanță de locul în care a fost văzut în momentul în care a căzut, la fel în stare de inconștiență.

Cei doi au fost resuscitați zeci de minute de către echipajele de prim-ajutor.

Urmează să se vadă exact cum au căzut cei doi copii, dacă au fost lăsați nesupravegheați sau ce s-a întâmplat exact acolo. Polițiștii au deschis o anchetă.

Este deja al doilea caz în doar două zile. Și ieri au căzut doi copii tot în râul Bistrița, doar că în județul Bacău. Cei doi aveau 10, respectiv 12 ani. Amândoi au fost scoși în stare extrem de gravă. Unul dintre ei a fost resuscitat. Din fericire în acel caz manevrele de resuscitare au dat rezultat, dar amândoi copii sunt și ei în stare gravă la spitalul din Bacău.

 

Sursa: Digi24


 
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac